Conform cifrelor revizuite, PIB-ul SUA a înregistrat în perioada iulie-septembrie 2013 o creştere anuală de 3,6%, faţă de o creştere de 2,8% cât s-a prognozat iniţial. Aceste estimări oficiale sunt superioare estimărilor analiştilor, care mizau pe o creştere de 3%.

Departamentul Comerţului a precizat că creşterea se datorează aproape în întregime revizuirii stocurilor companiilor. În schimb, principalul motor al economiei americane, cheltuielile de consum (responsabile pentru aproximativ 70% din economia americană) au fost cele mai slabe din ultimii patru ani.

Creşterea accelerată înregistrată în trimestrul al treilea de prima economie a lumii vine după o creştere de 2,5% în trimestrul al doilea şi un avans de doar 1,1% în primele trei luni.

Separat, Departamentul Muncii a informat că numărul americanilor care au depus noi cereri pentru ajutoare de şomaj a scăzut cu 23.000 săptămâna trecută, până la 298.000 de cereri, în apropiere de cea mai scăzută valoare din ultimii şase ani, ceea ce arată că firmele au concediat mai puţini angajaţi. De asemenea, media ultimelor patru săptămâni a numărului de solicitări, considerată un indicator mai elocvent al tendinţei pieţei muncii, a scăzut cu 10.750, până la 322.250 de cereri, cel mai scăzut nivel înregistrată după luna septembrie.

Investitorii urmăresc cu atenţie datele statistice din SUA pentru a evalua starea de sănătate a celei mai mari economii a lumii, după ce Rezerva Federală americană a anunţat că are nevoie de mai multe dovezi înainte de a reduce programul de achiziţii de obligaţiuni, care în prezent se situează la nivelul de 85 de miliarde dolari pe lună.

SURSA: Agerpres