E lege! Ce amendă vei primi dacă vei abandona animalele? Un tânăr a fost sancționat imediat
SURSA FOTO: Capital.ro - amendă
De la înființarea, Poliția Animalelor are grijă ca fiecare cetățean să respecte legea. Recent, un tânăr a fost surprins în timp ce abandona patru pui de pisică. Oamenii legii s-au mobilizat și l-au sancționat imediat.
Potrivit ultimelor informații, un tânăr a abandonat patru pui de pisică pe un câmp din județul Timiș. După ce oamenii legi au studiat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, aceștia au putut să îl identifice.
În final, tânărul s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei. De cealaltă parte, părinții săi s-au mobilizat și au preluat pisoii, care acum au ajuns la adăpost alături de mama lor.
De menționat este faptul că legea este una destul de strictă, atât pentru posesorii de animale cât și pentru persoanele care le abuzează. Asadar, Legea 205/2004 privind protectia animalelor republicata (Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 320 din 30 aprilie 2014) spune urmatoarele:
Art. 2
In sensul prezentei legi, prin detinator de animale se intelege proprietarul, persoana care detine cu orice titlu valabil, precum si orice persoana fizica sau juridica in ingrijirea careia se afla animalul.
Art. 5
(1) Detinatorii de animale au obligatia de a asigura acestora, in functie de nevoile etologice, specie, rasa, sex, varsta si categorie de productie, urmatoarele:
a) un adapost corespunzator;
b) hrana si apa suficiente;
c) posibilitatea de miscare suficienta;
d) ingrijire si atentie;
e) asistenta medicala.
(2) Detinatorilor de animale le este interzis sa aplice rele tratamente si cruzimi.
Abandonul animalelor, strict interzis
În ceea ce privește abandonul animalelor, conform legii, abandonarea si/sau alungarea unui animal a carui existenta depinde de ingrijirea omului este strict interzisă.
Același lucru este valabil și pentru maltratarea animalelor, sau despărțirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt saptamani de viață.
De menționat este faptul că, potrivit legii, abandonul constă în lasarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrana, adăpost si tratament medical. Legea mai spune că aceste contravenții se sancționează cu amenzi care pornesc de la 1.000 până la 3.000 de lei.
Legea, dar și sancțiunile care sunt aplicate pot fi accesate AICI.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





