DW: Moldovenii riscă să scape la putere „partidele războiului”

DW: Moldovenii riscă să scape la putere „partidele războiului”
Publicat de Valentin Vioreanu la 15 noiembrie 2014, 10:10

Au mai rămas 16 zile până la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Conform ultimului sondaj realizat de IMAS-Chișinău, în viitorul legislativ vor accede cinci partide politice, iar forțele pro-europene ar aduna cele mai multe voturi.

Astfel, forțele pro-europene (Partidul Liberal-Democrat – 17,8%, Partidul Democrat – 12,9% și Partidul Liberal – 7,3%) ar acumula împreună 38% din voturi, iar forțele pro-ruse (Partidul Comuniștilor – 21,2% și Partidul „Patria”-9,6%) – 30,8%. Aproape de pragul de 6% pentru accederea în Parlament se află, însă, un alt partid pro-rus, susținut masiv de Kremlin – Partidul Socialiștilor cu 3,9%. Totodată, 10.8% din cei chestionați rămân indeciși.

 

Comparativ cu sondajul precedent al IMAS, (realizat în perioada 6 – 22 septembrie), Partidul Comuniștilor este în scădere (-2.2%), la fel ca și Partidul Liberal Democrat (-1.2%). În creștere este procentajul celor care ar vota pentru Partidul Democrat (+2.2%), Partidul „Patria” (+2.9%), Partidul Liberal (+1%) și Partidul Socialiștilor (+1.1%).

 

Același sondaj mai relevă faptul că moldovenii se tem cel mai mult de o invazie militară rusească (48% – foarte îngrijorați / 24% – îngrijorați într-o oarecare măsură). Doi din trei respondenți s-au arătat îngrijoraţi de o posibilă escaladare a situaţiei.

 

Publicistul Petru Bogatu susține că astăzi fiecare moldovean care are neatrofiat instinctul autoconservării trebuie să-și pună întrebarea: Ce se va întâmpla cu cursul proeuropean al țării dacă la putere vin partidele războiului? El avertizează că o eventuală majoritate antieuropeană în viitorul parlament ar da peste cap nu atât vectorul de politică externă, cât pacea și liniștea în țară. „Republica Moldova s-ar transforma pe loc într-o Transnistrie umflată până la Prut, iar orice alianță cu Rusia în actualele circumstanțe geopolitice înseamnă anexare, subordonare și război”.

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.