150 de miliarde de euro se vor investi în țările membre ale Inițiativei, a anunțat Jean Claude Juncker, prezent la summitul de la București. Banii vor fi investiți în proiecte vizând domeniul  energetic, digital și al transportului – care, s-au pus de acord liderii prezenți, vor fi cele trei axe prioritare în dezvoltarea integrată a regiunii.

Din Inițiativa celor Trei Mări fac parte Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, cu excepția Austriei, toate state din fostul bloc comunist. Inițiativa își propune, ca scop fundamental, intensificarea cooperării între statele membre, modernizarea infrastructurii și consolidarea independenței energetice. Summitul de la București este al treilea de la crearea Inițiativei, în 2015.


Te-ar putea interesa și: