Dacă sportul de performanță este în criză în ceea ce privește rezultatele, lucrurile stau mult mai rău în caul sportului de masă. Românii sunt printre codașii Uniunii Europene la acest capitol. Explicații sunt multe: lipsa promovării beneficiilor sportului, nivelul de trai scăzut al românilor, dar și numărul mic de locuri în care se poate face sport raportat la populație, mai ales în cazul marilor orașe. La toate acestea se adaugă și locul care se acordă sportului în programa școlară. Statul poate face mult mai mult, dar soluţia pentru problemele sportului poate veni tot de la mediul privat. Iar asta conştientizează şi ministrul Sportului.

Prezent la emisiunea Capital TV, Marius Dunca a anunţat că are în lucru o ordonanţă de urgenţă prin se deblochează finanţarea din partea primăriilor. Apoi, susţine ministrul, va prelua de la mediul de business mai multe variante de lege a sponsorizării.

 „Mediul de afaceri să vină cu o propunere de lege a sponsorizării, după care punem la masă specialiştii guvernului şi găsim cea mai bună soluţie”, a declarat Dunca.  În timp ce acest proiect va fi adoptat, ministrul a susţinut că se va lucra şi la legea sportului.