În 2015, un număr de 78 milioane de pasageri internaţionali au trecut prin Dubai International Airport, în creştere cu 10,7% faţă de 2014, când s-au înregistrat 70,5 milioane de pasageri.

În decembrie, traficul a urcat cu 8,5%, la 7,05 milioane de persoane.

Majorarea traficului vine pe fondul adăugării a 12 noi destinaţii de pe aeroportul din Dubai, a extinderii activităţilor operatorilor aerieni Emirates şi Flydubai. De asemenea, companiile Air Canada, Eurowings, din Germania şi China Southern au început să opereze în Dubai.

Datorită majorării numărului de turişti, Dubai International Airport a devenit în 2014 cel mai mare aeroport din lume în funcţie de numărul de pasageri internaţionali, devansând aeroportul Heathrow din Londra, care a fost tranzitat anul trecut de 75 milioane de pasageri internaţionali. AGERPRES