DRPCIV: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu peste 20%, în luna iulie

DRPCIV: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu peste 20%, în luna iulie
Publicat de Valentin Vioreanu la 8 august 2014, 10:40

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a crescut, în iulie, cu 20,38%, până la 8.368 de unităţi, comparativ cu luna anterioară, când se consemnau 6.951 de înregistrări, arată statistica provizorie publicată de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Datele citate relevă că din totalul celor aproape 8.400 de autoturisme noi înmatriculate, cele mai multe au continuat să fie Dacia, cu 2.865 de unităţi, urmate de Volkswagen (766), Ford (754), Skoda (751) şi Renault (579), toate pe un trend pozitiv.

Pe de altă parte, cele mai puţine înregistrări au fost consemnate la mărcile Honda (53), Mitsubishi (47), Jeep (29), Volvo (28) şi Citroen (21).

Pe lista de mărci rare nou înmatriculate se regăsesc MINI (10 unităţi), Maserati (6), Subaru şi Alfa Romeo (câte 5 unităţi), Jaguar (4), SsangYong şi Lexus (câte 3 unităţi), Aston Martin (2), Bentley, Lada, Lamborghini şi smart (câte o unitate).

Potrivit DRPCIV, la sfârşitul anului 2013, parcul auto naţional din România ajunsese la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Din acest total, aproape 4,7 milioane de exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.

Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.