Potrivit acestuia, actul normativ este finalizat, însă specialiștii din Guvern urmează să stabilească impactul financiar produs de aplicarea sa.

“Legea pensiilor este finalizată practic ca și document. În perioada următoare se face evaluarea financiară. Este vorba de un impact semnificativ și trebuie să ne prezinte, cât de curând, care este perioada necesară pentru recalcularea pensiilor. Vorbim de recalcularea a peste cinci milioane de dosare. Este vorba de mecanismele tehnice și resursele financiare pentru ca atunci când vom ieși cu ea să existe răspuns la toate întrebările’, a afirmat Dragnea.

El susține că noua pensie va elimina inechitățile din sistem, subliniind că “sunt șanse ca noua lege să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018”.

AGERPRES