Două curse Tarom anulate din cauza lipsei personalului navigant
Compania TAROM a anulat duminică cursele ROT 275/6 Bucureşti – Salonic – Bucureşti şi ROT 241/2 Bucureşti – Moscova – Bucureşti din cauza lipsei de personal navigant apt de zbor (însoţitori de bord).
Conform unui comunicat postat pe site-ul companiei, pasagerii curselor anulate sunt protejaţi pe alte zboruri TAROM sau ale altor companii pentru a ajunge la destinaţia finală.
'Compania TAROM regretă situaţia creată şi depune toate eforturile pentru desfăşurarea normală a zborurilor. Pasagerii curselor TAROM care prezintă întârzieri sau anulări beneficiază de asistenţă din partea personalului TAROM, conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor', se menţionează în comunicat.
Sursa: Agerpres
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





