Trump dă de pământ cu Uniunea Europeană: „Este TERIBIL ceea ce ne-au făcut”
Preşedintele american Donald Trump a comparat practicile comerciale ale Uniunii Europene cu cele ale Chinei, într-un interviu difuzat duminică, potrivit AFP.
‘Uniunea Europeană face, probabil, la fel de mult rău ca şi China, doar că ea este mai mică’, a declarat Trump pentru Fox News.
Europenii ‘au avut în ultimul an un excedent comercial de 151 miliarde de dolari. Şi, în plus, noi cheltuim o avere cu NATO pentru a-i proteja’, a continuat el.
‘Este teribil ceea ce ne-au făcut’, a apreciat miliardarul. ‘Tuturor ne place Uniunea Europeană într-un anumit fel’, dar aceste ţări ‘ne tratează foarte rău. Ele ne tratează foarte nedrept’, a adăugat el.
El şi-a justificat decizia de a impune tuturor partenerilor comerciali ai SUA tarife vamale la importurile de oţel şi aluminiu: ‘Dacă nu le aplicăm tuturor, atunci ele (ţările producătoare vizate) trec prin ţări care nu sunt supuse tarifelor şi se pierde mult timp’.
Întrebat dacă ar fi oportun să se facă mai degrabă un front comun cu aliaţii SUA împotriva Chinei, preşedintele a răspuns negativ.
Europenii ‘nu vor produsele noastre agricole. Cu toată sinceritatea, ei au agricultorii lor şi vor să-şi protejeze agricultorii. Dar noi nu îi protejăm pe ai noştri’, a spus el.
Cu privire la UE, el a mai evocat piaţa auto, indicând brandurile germane, în timp ce ‘noi nu putem să facem să intre acolo maşinile noastre’.
Administraţia Trump a lansat un studiu în vederea unei eventuale creşteri a drepturilor vamale la importurile de automobile.
Donald Trump s-a angajat de mai multe luni într-o ofensivă pe toate planurile comerţului, împotriva Chinei, pe care o acuză de furt de proprietate intelectuală, dar şi împotriva europenilor şi canadienilor, care au replicat prin măsuri de represalii.
De altfel, alt subiect de dispută cu Europa, preşedintele a reiterat că societăţile europene care fac afaceri cu Iranul vor fi sancţionate:’Da, bineînţeles. Este ceea ce facem. Absolut’, a răspuns el la întrebarea despre intenţiile Washingtonului.
Retrăgând SUA la 8 mai din acordul internaţional privind programul nuclear iranian din 2015, Donald Trump anunţase restabilirea sancţiunilor americane pentru Republica islamică, inclusiv pentru întreprinderile din ţări terţe care fac comerţ sau investesc în aceasta. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




