Trump şi May condamnă atacurile iraniene cu rachete împotriva Israelului
Preşedintele SUA, Donald Trump condamnă „atacurile provocatoare cu rachete ale regimului iranian, din Siria, împotriva cetăţenilor israelieni, arată o declaraţie a Casei Albe, preluată de Reuters.
Trump şi May au încercat să găsească modalităţile optime de a răspunde la "comportamentul destabilizator al Iranului", afirmă aceeaşi sursă.
Într-o altă declaraţie, preşedinţia americană a cerut tuturor ţărilor să facă presiuni asupra Iranului. Printre acţiunile periculoase ale regimului de la Teheran sunt menţionate rachetele trase din Siria asupra înălţimilor Golan, ocupate de Israel, şi o rachetă lansată săptămâna aceasta de rebelii Houthi din Yemen spre capitala Arabiei Saudite. (Sursa: Agerpres)
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





