Celebrul jurnalist american Tucker Carlson, care nu mai apare la Fox News şi a început să-şi realizeze o emisiune proprie pe reţeaua Twitter, a publicat miercuri, 14 iunie, cel de-al treilea editorial al său, intitulat „Principiile Americii sunt în joc”.

Soarta lui Donald Trump ar fi fost stabilită cu ani în urmă. A deranjat prea tare când a ignorat una dintre regulile Washingtonului

Fostul prezentator al Fox News a analizat cel mai fierbinte subiect politic din SUA de la acest moment: reţinerea lui Donald Trump la Miami, acolo unde a fost dus în faţa unui judecător pentru a răspunde acuzaţiilor penale potrivit cărora a păstrat în mod ilegal documente de securitate naţională când a părăsit funcţia şi a minţit oficialii care au încercat să le recupereze.

Tucker Carlson explică faptul că ce se întâmplă acum cu Donald Trump nu este deloc o surpriză, ci un plan bine pus la punct şi pornit în urmă cu şapte ani, atunci când Trump şi-a făcut un duşman din Guvernul federal al SUA.

„Toți cei care au urmărit evenimentele cu atenție știau că asta se va întâmpla. Era scris să se întâmple așa de la bun început.

Din 16 februarie 2016. Este data la care Donald Trump și-a făcut un dușman feroce din cea mai mare și mai puternică organizație din istoria omenirii: guvernul federal american.

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar nu a fost vorba de nici una din afirmațiile lui Trump despre imigrație, despre comerțul cu China sau despre violatorii mexicani.

Acestea au fost știrile care au dominat prima pagină: „Trump e rasist”, au țipat ei, „opriți-l!”.

Însă, în interiorul Sistemului de la Washington, toate acestea erau doar zgomote de fond. Nimic din toate astea nu conta de fapt. Politicile identitate nu înseamnă mare lucru pentru Sistemul de la Washington.

Ceea ce contează cu adevărat – atunci ca și acum – este politica externă: invaziile și ocupațiile și războaiele prin procură…

Adică deciziile care stabilesc ce populații ale lumii prosperă și ce populații trebuie să moară.

Deciziile care vin cu etichete de preț de trilioane de dolari. Politicile care au făcut din districtele din jurul DC cele mai bogate suburbii din lume.

La Washington, asta e tot ce contează. Este evident, dacă urmărești cu atenție evenimentele.

Când apare o dezbatere despre orice alt subiect – de exemplu, plafonul de îndatorare – ambele tabere își ocupă pozițiile stabilite și încep să răcnească.

Însă, atunci când Congresul decide să înceapă un război – oricât de nebunesc sau păgubos sau rupt total de principalele preocupări ale americanilor ar fi el – atunci liderii ambelor partide se aliniază automat și instantaneu în sprijinul acestuia, ca niște clovni la circ.

Și rămân așa, înțepeniți. Uneori, decenii la rând. Apără acel război fără istov, împotriva oricăror evidențe, până când cineva dă SEMNALUL și pot începe să admită că poate nu a fost cea mai bună idee. (…)

Nici un dezacord între tabere nu este permis. Aceasta este prima regulă a Sistemului de la Washington. Dar Trump nu a urmat această regulă. El nu e din oraș, așa că poate nu a știut regula. Sau poate nu s-a sinchisit”, afirmă Tucker Carlson în editorialul său.

„Dacă insiști, te trimitem la închisoare” – mesajul nerostit pe care Donald Trump l-ar fi primit din partea Democraţilor, dar şi a Republicanilor

În continuare, cunoscutul jurnalist american explică de ce declaraţiile făcute de Trump pe 16 februarie 2016 referitoare la războiul din Irak, la o dezbatere a candidaţilor republicani din Carolina de Sud, a avut efecte la care fostul preşedinte al SUA nici nu se putea gândi la acel moment.

„Şi-a pecetluit destinul”, spune Tucker Carlson despre Donald Trump, pentru că a îndrăznit că dezvăluie o vinovăţie comună a tuturor numelor de la vârful politicii SUA.

„Oricum, după șapte ani și jumătate, putem determina cu precizie momentul în care Sistemul de la Washington a decis să îl trimită pe Donald Trump la pușcărie.

Iată ce spunea Trump pe 16 februarie 2016 la dezbaterea candidaților Republicani din Greenville, Carolina de Sud:

„Nu ar fi trebuit să mergem în Irak. Am destabilizat Orientul Mijlociu. Au mințit. Au spus că sunt arme de distrugere în masă. Nu erau. Iar ei știau că nu sunt arme de distrugere în masă.” (…)

Și astfel și-a pecetluit destinul. Era singurul lucru pe care nu avea dreptul să-l spună, pentru că asta implica prea multe persoane din ambele părți. În condițiile în care, pe această temă nu există decât o singură, unică tabără.

Hillary Clinton era vinovată. Dar și Paul Ryan. Toți erau vinovați. Toți știau. Toți au mințit. Și toți până la unul l-au detestat pe Donald Trump pentru că i-a denunțat.

După asta, a devenit suficient de clar că, dacă va fi ales președinte, Trump va avea mari probleme să controleze guvernul federal pentru care devenea responsabil.

Majoritatea funcționarilor permanenți de la Washington au decis că sabotarea lui Trump este cea mai importantă misiune a vieții lor. (…)

Dacă ai criticat Războaiele noastre, ești descalificat. Iar dacă insiști, te trimitem la închisoare.

Acesta este mesajul pe care îl transmite Washingtonul: nu doar Democrații, ci ambele partide”, mai spune Tucker Carlson, potrivit activenews.ro.