Doliu în media românească. Sandrino Gavriloaia, jurnalist și autor de documentare la TVR, a murit
Presa din România este în doliu după trecerea în neființă a jurnalistului Sandrino Gavriloaia, colaborator și realizator de emisiuni la Televiziunea Română. Vestea a fost anunțată luni de colegii săi de la TVR, instituție în care a activat timp de aproape trei decenii.
Sandrino Gavriloaia s-a alăturat echipei TVR în 1995 și s-a remarcat prin documentarele și emisiunile culturale realizate de-a lungul anilor. Printre cele mai cunoscute proiecte se află seria „Călător în Orient”, care a inspirat și volumul „Călătorii orientale”. De asemenea, a scris poezii și a colaborat cu LiterNet.
Omagiu din partea colegilor
Reprezentanții TVR Cultural au transmis un mesaj emoționant în memoria sa:
„Ne-a părăsit Sandrino Gavriloaia, jurnalist și autor al multor documentare și emisiuni culturale realizate la TVR. A semnat seria de televiziune ‘Călător în Orient’, a publicat volumul ‘Călătorii orientale’ și a scris poezie, colaborând cu LiterNet. A fost un coleg discret, dar mereu prezent cu idei și pasiuni, un povestitor care a știut să aducă lumea mai aproape de noi. Îi vom simți lipsa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Cei care l-au cunoscut l-au descris ca fiind un om discret, dar pasionat, cu un talent aparte pentru a transforma experiențele în povești.
Originar din Câmpina
Sandrino Gavriloaia s-a născut la Câmpina, în județul Prahova. Potrivit publicației locale campinatv.ro, trupul său va fi depus marți, 19 august, la Capela Cimitirului Bobâlna, unde prietenii, colegii și admiratorii îi vor putea aduce un ultim omagiu.
Dispariția lui Sandrino Gavriloaia se adaugă unei alte vești triste care a marcat presa românească în această lună. În 7 august, jurnalista Lucia Efrim, fostă redactor la Mediafax, a încetat din viață la 57 de ani.
Anunțul a fost făcut de Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și apropiat al acesteia:
„Lucia Efrim, sau, cum o cunoaștem toți, Toto. Inima ei mare și generoasă a încetat să bată noaptea trecută. A fost omul cel mai întreg pe care am avut șansa să îl întâlnesc. Un om care și-a dedicat viața prietenilor, care se dăruia cu totul, care și-a trăit viața pentru ceilalți.”
Cunoscută pentru firea sa veselă și generoasă, Lucia Efrim a fost internată în ultimele luni la Institutul Oncologic din București.