Doliu în presă! A murit cel mai mare jurnalist. A fost o legendă

Doliu la granița țării! Un maghiar de o inteligentă rar întâlnită, laureat al Premiului Pulitzer la viața sa, a decedat. Iată despre cine este vorba mai exact.

Doliu în Ungaria! Jurnalistul maghiar Dénes Baracs s-a stins din viață

Doliu în Ungaria! Dénes Baracs, jurnalist laureat al Premiului Pulitzer și „Golden Pen”, a murit. Acesta a decedat la onorabila vârstă de 88 de ani. Nefericitul anunț a transmis, luni, de familia sa Agenţiei de Presă MTI, unde a lucrat anterior.

(Premiul Pulitzer se acordă pentru excelență în jurnalism și pentru contribuții deosebite la educație și cultură. Acesta este o distincție prestigiosă, fiind considerat un standard de excelență în domeniile enumerate.

„Golden Pen” este acordat anual unui scriitor pentru „servicii deosebite aduse literaturii de-o viață”.)

Despre Dénes Baracs

Dénes Baracs a absolvit Liceul Maghiar din București în anul 1953.

Între anii 1953 și 1958, el a studiat jurnalismul la Facultatea de Științe Umaniste a Universităţii ELTE. În anul 1961, acesta a absolvit și departamentul de limbă şi literatură maghiară al universității.

Și-a început cariera jurnalistică la ziarul „Néplap” în anul 1958. Doi ani mai târziu, el a devenit membru al redacției de politică externă a MTI, devenind ulterior redactor-editor principal, respectiv prim-redactor-șef adjunct.

Ulterior, a fost coorodnatorul rubricii „Panorama”, până la sfârșitul anului 2012.

Între anii 1969 și 1974, a fost corespondent pentru MTI la Beijing, China, între anii 1976 și 1981, a fost corespondent la Paris, Franța, între anii 1988 și 1992, a fost corespondent la Bruxelles, Belgia, iar între anii 1992 și 1998, a fost corespondent la București, România.

Între anii 1985 și 1988, a fost editor al revistei „Interpress”.

Dénes Baracs a scris zeci de cărți, principalele sale lucrări fiind: Ochelarii de la Peking (1973), Portugalia cu garoafe (1974), În spatele zidului: China (1975), Să înflorească o floare! (1980), Mitterrand – Schimbări în Franța (1981), Nu am relatat din Paris (1983), Învață din nou China! (1984), Închiriere partajată în Paris (1986), Deng Xiaoping (1987), Cizme pe ecran (1990), Nume de cântece (1998).

În semn de recunoaștere a muncii sale, a fost distins cu diverse premii de-a lungii vieții. În anul 1986, de exemplu, a fost distins cu Premiul Memorial „Ferenc Rózsa”. În anul 1988, a primit Premiul „Lajos Magyar”, iar în anul 1996 a primit Premiul Pulitzer. În anul 2006, a primit Premiul „Golden Pen” pentru întreaga carieră, acordat de Asociația Națională a Jurnaliștilor Maghiari.