Decizia reprezintă sfârşitul unui alt capitol al unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria Germaniei. 

În 2008, justiţia germană a deschis o anchetă împotriva Porsche, ca urmare a unei sesizări a autorităţii de reglementare a pieţei de capital germane, Bafin, privind evoluţia preţurilor acţiunilor Volkswagen. Titlurile Volkswagen au depăşit preţul de 1.000 de euro în urma achiziţiilor masive derulate de Porsche, parte a unei încercări nereuşite de preluare a grupului. 

Înainte de verdictul de vineri, procurorii au cerut doi ani de închisoare pentru Wiedeking şi Harter, acuzaţi de manipularea pieţei de capital şi informarea greşită a opiniei publice, înainte de încercarea nereuşită de preluare a Volkswagen, în 2008 

Wiedeking şi Harter au negat acuzaţiile, iar avocaţii lor au cerut achitarea clienţilor lor. 

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. 

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. 

AGERPRES