DOCUMENT: Gabriela Firea vrea centrale termice noi

DOCUMENT: Gabriela Firea vrea centrale termice noi
Publicat de Valentin Vioreanu la 6 iunie 2016, 18:20

În programul său pentru bucureşteni, Gabriela Firea a promis că va încuraja amplasarea de centrale termice noi. Redăm mai jos promisiunile noului primar al Capitalei în ceea ce priveşte eficienţa energetică.

 

Încurajarea și sprijinirea amplasării de centrale noi de producere a energiei termice în cogenerare de înaltă eficiență, flexibile în funcționare, cât mai aproape de locul de consum, mai ales în cartierele aflate departe de actualele sursele de producție. În acest fel și bucureștenii din aceste cartiere (Colentina, Doamna Ghica, Titan, Pantelimon, Aviației) vor avea energie termică furnizată la parametri de calitate în mod continuu, și costul de transport al energiei termice fiind diminuat ceea ce va duce la scăderea tarifului final cu cel puțin 50 de lei/Gcal.

În funcție de amplasamentele și capacitățile noilor centrale, dar și de capacitățile de producție existente dar mod – ernizate, se vor proiecta și redimensiona traseele de transport ale energiei termice și se vor finanța, inclusiv prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, lucrările de modernizare a rețelei și în locuirea actualelor conducte îmbătrânite cu conducte noi preizolate și la dimensiuni adecvate traficului de agent termic.

Această măsură costă în jur de 350 milioane euro dar aduce o economie anuală la bugetul Primăriei de cel puțin 40 milioane euro prin diminuarea pierderilor acoperite prin subvenție.

 

Exit-poll-urile realizate duminică de IRES, Sociopol şi CURS-Avangarde au creditat-o pe senatoarea social-democrată Gabriela Firea drept câştigătoare a mandatului de primar general al Capitalei.

Conform rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde şi difuzat la închiderea urnelor de România TV şi TVR, candidatul Alianţei PSD+UNPR, Gabriela Firea, a obţinut, duminică, 42,48% din voturile bucureştenilor pentru funcţia de primar general al Capitalei, în timp ce Nicuşor Dan, reprezentantul Uniunii Salvaţi Bucureştiul, a fost creditat cu 29,82%.

Rezultatele exit-poll-ului realizat de IRES şi difuzat de Digi 24, o plasează tot pe Firea pe primul loc, cu un procent de 42,1% din voturile bucureştenilor, în timp ce Dan a obţinut 29,8%.

Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de Sociopol şi difuzat la închiderea urnelor de Antena 3, Gabriela Firea a obţinut 41% din voturile bucureştenilor pentru funcţia de primar general al Capitalei, în timp ce reprezentantul Uniunii Salvaţi Bucureştiul Nicuşor Dan – 29%.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.