Anul acesta, 29 de emitenţi au aprobat distribuirea de dividende, un număr similar cu cel de anul trecut, când au fost 28 de emitenţi. Pe listă au apărut mai multe companii cu afaceri mici care nu au mai acordat dividende de mult timp sau deloc, cum este cazul Turism Băile Felix, Turism Marea Neagră, Sinteza Oradea, Socep, Transilvania Construcţii şi fondul STK Emergent, spune Daniela Ropotă, analist la Intercapital Invest.

Faţă de anul trecut, din grupul companiilor care au aprobat dividende lipsesc, anul acesta, câteva societăţi renumite, precum Alro Slatina (ALR), BRD GSG (BRD) şi SIF Banat-Crişana (SIF1), fie din cauza rezultatelor slabe (BRD a încheiat 2012 cu o pierdere de 332 milioane lei, iar Alro cu o pierdere de 155 milioane lei), fie pe fondul planurilor de investiţii (SIF1).

Anul 2013 este primul în care companiile de la BVB acordă dividende pe IFRS (standarde internaţionale de contabilitate). Şi asta pentru că rezultatele financiare din 2012, cele pe baza cărora s-au aprobat dividendele din 2013, au fost calculate pentru prima dată pe IFRS, după ce în 2011 au fost calculate pe RAS (standarde româneşti de contabilitate). Sunt şi câteva excepţii, cum ar fi SIF-urile, STK Emergent, Fondul Proprietatea şi BVB, care au raportat şi în 2012 pe RAS.

Dividende mai mici

Suma totală a dividendelor aprobate în 2013 de companiile de la BVB se ridică la 3,03 miliarde lei (679 milioane euro), cu 18% sub nivelul de 3,67 miliarde lei (858 milioane euro) de anul trecut. Totuşi, suma dividendelor ar trebui analizată şi fără OMV Petrom (SNP), întrucât dividendele aprobate de gigantul din domeniul energiei reprezintă mai mult de jumătate din total. Astfel, dividendele din 2013, fără OMV Petrom, se cifrează la 1,44 miliarde lei, cu un sfert mai jos decât în urmă cu un an, când au fost de 1,92 miliarde lei.

Profitul net cumulat din 2012, din care au fost aprobate dividendele din 2013, se cifrează la 5,53 miliarde lei, cu 11% sub nivelul din anul precedent, de 6,24 miliarde lei, dar să nu uităm că vorbim în cea mai parte de rezultate calculate pe standarde diferite de contabilitate. Profitul cumulat fără OMV Petrom este de 1,675 miliarde lei, cu 32% sub cel din anul precedent (2,48 miliarde lei). Se observă că rata de distribuţie a dividendelor s-a redus la 55% în acest an, de la 59%, anul trecut. Două companii (Romcarbon şi Sinteza) au raportat rate de distribuţie de peste 100%, acordând dividende şi din rezerve, nu doar din profit.
OMV Petrom a raportat pentru 2012 un profit net de 3,85 miliarde lei pe IFRS, în uşoară creştere faţă de anul trecut, când a avut un profit de 3,76 miliarde lei pe RAS. Cu toate acestea, dividendele aprobate spre distribuire de OMV Petrom sunt mai mici decât anul trecut – 1,59 miliarde lei vs. 1,76 miliarde lei. Adică o rată de distribuţie mai mică – 41% vs 47%.

În schimb, Fondul Proprietatea, care a raportat al doilea cel mai mare profit de la BVB, de 567 milioane lei, cu 4,2% mai mare decât în 2011, a aprobat şi dividende mai mari, cu 6%, de 563,4 milioane lei.

Al treilea cel mai mare profit de la BVB a fost raportat în 2012 de Transgaz, respectiv de 329,3 milioane lei, cu 13% sub cel pe RAS raportat în 2011. Totuşi, dividendele aprobate sunt în scădere şi mai mare, cu 29%, întrucât rata de distribuţie a coborât semnificativ, de la 90% la 76%.

Randamente mai bune faţă de depozite

Privind acum prin prisma randamentului oferit de dividende, observăm că, pe medie, acesta s-a redus faţă de anul trecut, de la 7,8%, până la 7,1%. Pe de altă parte, raportându-ne la dobânda medie a depozitelor, randamentele din acest an sunt mai bune decât cele de anul trecut. Asta pentru că dobânda medie la depozitele populaţiei era anul trecut (în martie) la 6,1%, pe când, în acest an, a coborât până la 5,2%, arată datele BNR. Astfel, diferenţa dintre randamentul mediu al dividendelor şi dobânda medie la depozite este, în 2013, de aproape două puncte procentuale, faţă de doar 0,7 puncte procentuale în urmă cu un an.

În topul randamentelor dividendelor conduce detaşat, ca şi anul trecut, SIF Transilvania, cu 23,3%, de peste trei ori mai mare decât randamentul mediu. Podiumul este completat de alte două SIF-uri: SIF Muntenia, cu un randament de 15,4%, şi SIF Moldova, cu 14,3%. Randamente de peste 10% în acest an prezintă şi STK Emergent (13,6%) şi Conted Dorohoi (11,9%). La coada clasamentului randamentelor se situează Oil Terminal (0,52%), Socep (0,94%), Turism Felix (1,66%) şi Electromagnetica (1,79%).

„Dacă analizăm randamentele dividendelor după data cum-dividend, cu preţurile curente, randamentele sunt mai bune decât la începutul anului, dar, pe ansamblu, tot rămân mai slabe decât cele de anul trecut“, conchide Daniela Ropotă.

7,1% este randamentul mediu oferit de dividendele de 3,03 miliarde lei aprobate în acest an din profitul pe anul trecut

Click pentru mărire

Click pentru mărire

Te-ar putea interesa și: