Utilizarea numerarului în economie ar putea să se reducă, în timp, dar nu va dispărea complet. Odată cu apariția și dezvoltarea noilor tehnologii, mulți susțin că banii de hârtie vor deveni amintire, iar lumea va trebui să se obișnuiască cu o economie fără numerar. Această teorie nu este împărtășită de toți specialiștii.

Potrivit directorului executiv pentru operațiuni al Bank of Uganda, Charles Abuka, este puțin probabil ca utilizarea numerarului să dispară prea curând, deși este clar că se va reduce, relatează Monitor co.

„Utilizarea numerarului în economie nu va dispărea complet. În economiile avansate, se folosesc 80% mijloace digitale, iar în țările în curs de dezvoltare și în cele mai puțin dezvoltate 20%”, a declarat acesta.

Într-un articol publicat de Fondul Monetar Internațional. intitulat ”Noua era a banilor digitali”, Adrian Tobias, consilier financiar și director al Departamentului Piețelor Monetare și de Capital al FMI, și Tommaso Manicni, șeful diviziei Griffoli din cadrul Piețelor Monetare și de Capital, arată că banii digitali au potențialul de a transforma sectorul financiar.

Tranziția trebuie să fie bine gestionată și bine reglementată

Cei doi susțin că piețele emergente și țările cu venituri mai mici vor câștiga cel mai mult din această schimbare dramatică. Accesul ieftin la bani digitali și la tranzacțiile prin telefon ar putea deschide calea spre servicii financiare pentru 1,7 miliarde de oameni fără conturi bancare tradiționale. Astfel, țările pot deveni din ce în ce mai conectate, facilitând comerțul și integrarea pieței. Impactul în lumea reală ar fi semnificativ, susțin autorii.

„Utilizarea pe scară largă a telefoanelor mobile a făcut acest lucru posibil. Identitățile digitale, pe care multe țări le-au lansat, reprezintă o altă inovație importantă. Aceste versiuni digitale ale pașapoartelor permit furnizorilor de bani să-și integreze clienții la un cost redus, respectând în același timp reglementările locale”, se mai spune in text.

Tranziția trebuie să fie bine gestionată, coordonată și bine reglementată.

Riscul unui decalaj digital global este puternic

De asemenea, autorii consideră că riscul unui decalaj digital global este puternic. „Aranjamentele regionale de decontare a banilor digitali ar putea să se extindă, determinate de dorința de autonomie a țărilor. Astfel de aranjamente ar putea deveni instrumente ale intereselor și forțelor geopolitice, pentru a evita sau a impune sancțiuni bilaterale și ar putea limita convertibilitatea valutară”, au scris aceștia.

În opinia lor, ”banii digitali ar putea fi valorificați pentru a stimula integrarea și interoperabilitatea sistemelor de plată. Trebuie explorate noi soluții, cum ar fi platformele multilaterale de decontare și schimb, precum și norme sau principii comune pentru proiectarea banilor digitali pentru a facilita plățile transfrontaliere, care sunt esențiale pentru multe țări cu venituri mai mici.”

FMI va juca un rol-cheie în noua era a banilor digitali

Autorii mai spun că FMI lucrează activ cu țările membre ale comunității internaționale, și cu alte organizații internaționale, pentru a apăra integrarea sistemelor de plăți și a se opune fragmentării acestora.

„FMI va juca un rol-cheie în noua eră a banilor digitali. Organizația a fost creată pentru a promova cooperarea monetară internațională și a supraveghea stabilitatea sistemului monetar internațional, precum și pentru a contribui la stabilitatea economică și financiară a țărilor”, au scris aceștia.