Directorul Poliției Locale Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, a vorbit la Napoca FM despre cumulul pensiei cu salariul, legea care ar urma să îi oblige pe salariații de la stat să aleagă înter încasarea pensiei sau a salariului.

În acest context, Marcel Bonțidean a precizat că va alege să stea alături de Emil Boc, subliniind faptul că legea este neconstituțională și nu va intra în vigoare.

De menționat este faptul că directorul Poliției Locale Cluj-Napoca încasează lunar un salariu de 9.200 de lei și o pensie de 10.050 de lei

”Vreau să vă spun un lucru. În momentul în care îți asumi o responsabilitate și intri într-o echipă și vrei să faci lucruri importante în această echipă, atunci sigur că nu dai înapoi”, a spus Marcel Bonțidean, la Napoca FM.

Întrebat dacă va opta sau nu pentru pensie, Marcel Bonțidean a răspuns ”Citiți bine!”.

În ceea ce privește prevederile legii, directorul Poliției Locale Cluj-Napoca a adăugat că legea este neconstituțională, menționând că a citit mai mutle legi inclusiv din străinătate.

Legea privind cumulul pensiei cu salariul este neconstituțională

El a mai precizat că au fost niște încercări declarate neconstituționale în cazul acestor ordonanțe. Marcel Bonțidean a subliniat faptul că în cadrul unei vizite în Franța a vorbit despre acest subiect.

Spre deosebire de România, acolo funcțiile de conducere sunt ocupate de foști polițiști și jandarmi care au experiență și care pot cumula pensia cu salariul.

”Am citit și eu legile și mi se pare că este neconstituțională, în momentul în care va fi adoptată, dacă va fi adoptată… Știți că au mai fost niște încercări și au fost declarate neconstituționale aceste ordonanțe. Vreau să vă mai spun ceva. Recent am fost… Fac parte dintr-un proiect european la nivelul Ministerului Dezvoltării și am fost într-o misiune la Poliția municipală din Paris.

Printre discuțiile pe care le-am avut acolo cu… la diferite niveluri, am discutat și cu un adjunct al ministrului de Interne. Printre altele am întrebat legat de modul în care se conduc polițiile municipale și a spus că ei optează ca aceste funcții de conducere să fie ocupate de către foști polițiști sau jandarmi. Am întrebat dacă pot să cumuleze pensia cu salariul și a spus că ”Da, nu este niciun fel de problemă!”. Au spus că profită de experiența lor, pentru că este destul de greu să formezi un manager”, a comentat Marcel Bonțidean.

”De ce să se ia pensionari, când pot fi mutați ofițeri din Ministerul de Interne, care au experiență?”, l-a întrebat moderatorul. În acest context, șeful Poliției Locale Cluj Napoca a precizat că acolo legea permite acest lucru.

”Dacă doresc acest lucru. Dar deocamdată legea permite acest lucru (cumularea pensiei cu salariul). Eu nu fac altceva decât să respect legea și să îmi fac datoria aici”, a mai spus Marcel Bonțidean.

De menționat este faptul că, fostul șef al Poliției municipiului Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, pensionat în 2016, iar la scurt timp rapid a câștigat concursul pentru funcția de director al Poliției Locale Cluj-Napoca.