Directorul general al Apa Nova Bucureşti, sub control judiciar
Directorul general al Apa Nova Bucureşti, Lavinia Săniuţă, şi directorul adjunct al companiei, Giovana Soare, au fost puse miercuri sub control judiciar, acestea fiind acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, Lavinia Săniuţă mai este acuzată şi de interceptarea ilegală a angajaţilor companiei.
Pe perioada celor 60 de zile de control judiciar, Săniuţă şi Soare au interdicţia de a exercita orice funcţie în cadrul companiilor din grupul Veolia.
Conform surselor, cele două, care au fost citate la DNA Ploieşti în calitate de suspect, au refuzat să facă declaraţii în faţa procurorilor invocând dreptul la tăcere. AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





