Avantajele crearii unui asemenea vehicul investitional tin, in primul rand, de fiscalitate. Daca investitia este facuta intr-o tara emergenta, precum Romania, mai exista si avantajul protejarii investitorilor (sub aspectul raspunderii sau al repatrierii profitului) de instabilitatea legislativa.
Majoritatea participatiilor la companii romanesti ale fondurilor de investitii straine se fac prin intermediul unor asa-zise Special Purpose Vehicles (SPV) al caror actionariat este perfect transparent. ,,Crearea vehiculelor investitionale in paradisuri fiscale este un mijloc perfect legal si util investitorilor institutionali,,, afirma Valeriu Ionescu, director general la AIG New Europe Fund, care are participatii la Orange Romania, Astral Telecom sau Luxten. ,,Ca orice lucru bun, vehiculul investitional poate fi folosit si in scopuri maligne. Ma refer la ascunderea actionariatului unei companii pentru eludarea taxarii,,, adauga Valeriu Ionescu.
In cazul fondurilor de investitii, principalul avantaj este totusi cel de natura fiscala. In momentul realizarii exitului, adica al iesirii din afacere prin vidnerea actiunilor catre un investitor strategic sau financiar, banii obtinuti de actionar din tranzactie vor fi taxati cu zero dolari. Daca actionarul ar fi fost inregistrat in Romania, suma respectiva, considerata castig de capital, ar fi fost taxata cu 25%.
Pe de alta parte, costurile pe profit ale unei investitii realizate printr-o companie inregistrata intr-un paradis fiscal nu sunt mai mari decat ale unei companii din Romania. Concret, dividendele distribuite de compania romaneasca se impoziteaza doar la sursa (cu 10%), costurile fiscale din tara in care a fost inregistrat vehiculul fiscal (actionarul companiei romanesti) fiind zero. Aceasta, doar daca Romania a semnat cu statul respectiv un tratat de evitare a dublei impuneri. Din paradisul fiscal, banii ajung direct in tara de origine a investitorului, unde profiturile sunt taxate conform legislatiei locale.
,,Paradisurile fiscale care sunt sau devin membre ale Uniunii Europene prezinta avantaje si din perspectiva taxarii fluxurilor de capital, datorita eliminarii barierelor fiscale,,, explica Dorin Teodorescu, Tax Senior Consultant la PriceWaterhouseCoopers.
De exemplu, Cipru, care va deveni membru UE din 2004, va fi un bun mijloc pentru transferarea castigurilor de capital dinspre Romania catre statele din Uniunea Europeana. De asemenea, Cipru devine interesant si pentru investitiile care se pot face din Romania catre UE – lucru mai putin probabil, insa realizabil.

Oresa Ventures a facut investitii prin Cipru si Olanda

Alte state europene folosite frecvent de investitori ca placa turnanta pentru participatiile din Romania sunt Olanda, Malta sau Luxemburg. De exemplu, Oresa Ventures, fondul condus de Cornel Marian, a facut investitiile din Romania prin SPV-uri din Olanda si Cipru. Oresa are participatii la Flanco (48%), La Fontana (85%), Churchill Media (100%), Credisson (100%) si a vandut pachetele de actiuni de la Brewery Holding, Motor Active si Medicover. ,,Am ales sa facem investitiile prin aceste vehicule financiare din mai multe ratiuni. Unul dintre acestea consta in faptul ca Oresa este coinvestitor cu alte fonduri din SUA, Marea Britanie sau Suedia si atunci este necesara o jurisdictie comuna, mai ales pentru momentul exitului,,, declara Cornel Marian, director la Oresa Ventures. In plus, paradisurile fiscale permit folosirea unor procedee inexistente in Romania: unul dintre acestea este convertirea imprumuturilor in actiuni.
In jurul pardisurilor fiscale s-a creat, dupa cum se stie, o veritabila mitologie nascuta in special din folosirea acestora in scopuri mai putin ortodoxe. Este vorba, dupa cum declara Valeriu Ionescu, de folosirea zonelor off-shore pentru ascunderea actionariatului unei companii in vederea eludarii taxelor. Totusi, efectele nocive pe care le pot avea asemenea practici sunt limitate chiar si in Romania. Cel putin pentru achizitiile facute pe Bursa de Valori. Din primavara, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare obisnuieste sa solicite investitorilor care fac oferte de peste 33% din actiunile unei companii listate sa-si dezvaluie actionariatul pana la nivel de persoana fizica, fond de investitii sau banca.

Vehicule investitionale si paradisuri fiscale de la a la z

· Care sunt avantajele unui Special Purpose Vehicle (SPV) ? Fondurile straine prezente pe piata romaneasca obisnuiesc sa investeasca prin aceste vehicule financiare din urmatoarele motive: se protejeaza de modificari legislative neprevazute (precum cele referitoare la repatrierea profitului), platesc taxe zero pe tranzactie in momentul in care reusesc sa-si vanda participatiile din Romania, beneficiaza de jurisdictie comuna in situatia in care exista mai multi coinvestitori.
· Din ce traiesc paradisurile fiscale? Zone precum Liechtenstein, Insulele Virgine, Bahamas sau Cayman nu au o economie proprie, insa traiesc din serviciile fiscale oferite companiilor pe care le gazduiesc. Totodata, aceste companii angajeaza personal originar din paradisurile fiscale.