Aproximativ 1,42 milioane de vehicule Audi, dotate cu motoare care îndeplinesc standardele de emisie EU5, sunt afectate în Europa Occidentală, 577.000 în Germania şi aproape 13.000 în SUA, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Audi. 

Printre modelele afectate se află: A1, A3, A4, A5, A6, TT, Q3 şi Q5, a anunţat oficialul companiei germane. 

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA). 

Reprezentanţii VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor şi au anunţat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. Numai în SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparaţiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii şapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat şi Audi A3. 

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

 

Sursa: Agerpres