Dezastrul valutar nu a trecut! Au anunțat la cât ar putea ajunge moneda euro

Dezastrul valutar nu a trecut! Au anunțat la cât ar putea ajunge moneda euro
Publicat de Iulian Luca la 27 februarie 2020, 12:05

Cursul euro/leu ar putea ajunge foarte aproape de 4,9 lei în următoarele 12 luni, iar inflația va înregistra o valoare medie de peste 4%, consideră Asociația CFA România.

În luna ianuarie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a crescut faţă de luna anterioară cu 2,2 puncte până la valoarea de 63,7 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 39,9 puncte). Această evoluţie s-a datorat componenţei ale anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 3,3 puncte, până la valoarea de 73,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 33,8 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 4,9 puncte până la valoarea de 59,0 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 43,0 puncte).

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproape 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8345, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8931.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2021/februarie 2020) a înregistrat o valoare medie de 4,04%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.