Dezastru valutar într-o țară din Europa! Moneda care s-a prăbușit într-o singură zi

Dezastru valutar într-o țară din Europa! Moneda care s-a prăbușit într-o singură zi
Publicat de Alecsandru Ion la 22 martie 2021, 09:56

Tayyip Erdogan aruncă în aer economia din Turcia! Președintele de la Ankara a luat o decizie care a dus la prăbușirea lirei turcești peste noapte, în ciuda asigurărilor că nu vor avea loc schimbări bruște de politici.

Tayyip Erdogan aruncă în aer economia din Turcia! Concedierea șefului băncii centrale de la Ankara a condus la prăbușirea încrederii investitorilor internaționali în activele turcești.

Erdogan a numit în fruntea instituției care reglementează politica monetară a țării un fost bancher care îi împărtășește opiniile cu privire la unde ar trebui să se afle nivelul dobânzilor.

Tayyip Erdogan aruncă în aer economia. Lira turcească, aproape de un minim istoric

Lira turcească s-a prăbuşit, duminică, cu 16%, aproape de un minim istoric, după ce preşedintele Tayyip Erdogan a luat cu o zi înainte decizia şocantă de a-l concedia pe şeful băncii centrale, cu vederi conservatoare, numind o persoană care îi împărtăşeşte viziunea critică faţă de dobânzile ridicate, transmite Reuters.

Numirea lui Sahap Kavcioglu, fost bancher şi parlamentar al partidului de guvernământ, în dimineaţa zilei de sâmbătă, a marcat a treia oară de la jumătatea anului 2019 când Erdogan a luat decizie de a-l concedia pe guvernatorul băncii centrale.

Kavcioglu a încercat să tempereze îngrijorările referitoare la o depreciere accentuală a lirei şi o inversare radicală a majorării dobânzilor, într-o videoconferinţă de 90 de minute susţinută duminică, în care a spus şefilor de bănci că nu intenţionează să facă o schimbare imediată a politicii monetare, a declarat o sursă apropiată situaţiei, potrivit news.ro.

Lovitură adusă credibilităţii băncii centrale

Dar Goldman Sachs şi alte bănci au anticipat că lira şi activele turceşti vor scădea la deschiderea tranzacţiilor, având în vedere viziunea neortodoxă a noului guvernator şi ultima lovitură adusă credibilităţii băncii centrale.

Lira a scăzut duminică cu peste 16%, la 8,4 unităţi pentru un dolar, de la nivelul de 7,2185 unităţi pentru un dolar atins vineri, revenind la nivelurile atinse la începutul lunii noiembrie, când lira a atins în timpul tranzacţiilor un minim record de 8,58 unităţi pentru un dolar.

Politica monetară reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de băncile centrale pentru a influența costul și disponibilitatea banilor într-o economie.

Prin politica monetară o bancă centrală poate controla inclusiv rata inflației și stabilitatea prețurilor, lucru ce îi permite să sprijine politicile economice generale destinate ocupării depline a forței de muncă și creșterii economice.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.