Dezastru pentru toți fumătorii din România! Se întâmplă de la 1 ianuarie
Este oficial. Toți românii ar putea plăti noi taxe. Anunț crunt venit din partea Guvernului care a spus și unde se vor duce banii colectați.
Se anunță noi taxe pentru toți românii. Anunțul a fost făcut de către ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a depus mai multe proiecte cu care se laudă că vor adduce un plus în economie. Acestea vor fi discutate în Senat. Biroul permanent al Senatului a discutat cele zece propuneri legislative iniţiate de ministrul Finanţelor, senatorul PSD Eugen Teodorovici, şi a dat termen pentru raport în comisiile sesizate marţea viitoare, astfel încât în plenul de miercurea viitoare să fie supuse dezbaterii şi votului în plenul Senatului, inclusiv propunerea vizând taxarea pensiilor speciale.
„La Biroul permanent au fost discutate cele 10 propuneri legislative (n.r. – al căror iniţiator este). Termen pentru aviz s-a dat pentru mâine şi termen pentru raport săptămâna viitoare, marţi, astfel încât miercurea viitoare la plen, sub rezerva primirii raportului, să fie discutate şi dezbătute în Senat”, a afirmat Teodorovici, marţi, la Senat.
Întrebat de ce au fost depuse la Senat proiectele care erau deja în dezbatere publică la nivelul Guvernului, Teodorovici a spus: „E un lucru bun să fie şi în Parlament discutate şi adoptate, mai ales că vorbim de Cod fiscal, procedură fiscală, pensii speciale. Toate aceste iniţiative au avut avize de la Consiliul Economic şi Social, Consiliul Legislativ. (…) Este un plus că discutăm şi în Parlament”.
El a explicat că s-a convenit la Guvern ca aceste proiecte să fie discutate şi adoptate în Parlament.
„În Parlament se consideră că a fost deja parcursă partea de dezbatere publică. (…) Este printre primele dăţi când astfel de măsuri din zona economică sunt susţinute de întreg mediul economic. Toate aceste proiecte sunt lucrate la Ministerul Finanţelor Publice. Am văzut anumite frustrări în spaţiul public că aş fi depus proiectele pe persoană fizică, ceea ce nu este corect. Nu contează cum trece un act normativ. Toate aceste 10 acte normative aduc un plus în economie. Sunt convins că vor fi susţinute aceste acte normative şi din partea altor grupuri parlamentare (n.r. în afară de PSD)”, a adăugat Teodorovici.
Ministrul a menţionat că prin adoptarea celor 10 proiecte nu vor fi aduşi prea mulţi bani la buget în acest an.
„Sunt câteva măsuri care îşi vor produce efectul de la 1 ianuarie 2020, cum ar pensiile speciale (n.r. – taxarea pensiilor speciale), bacşişul, acciza la tutun şamd”, a mai spus Teodorovici.
El a precizat că, în privinţa accizării băuturilor cu conţinut mare de zahăr, Ministerul Sănătăţii va decide dacă va fi promovată o astfel de măsură.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





