Aceasta este una dintre concluziile unui studiu sociologic intitulat „Valori, percepţii şi reprezentări ale populaţiei în România şi Statele Unite ale Americii”, prezentat marţi la Academia Română.

Chiar dacă marea majoritate a americanilor a auzit de România, lipseşte un brand comun care să ajute la identificarea acesteia. Transilvania şi Dracula funcţionează în acest sens mai degrabă prin mecanismul recunoaşterii decât prin cel al reproducerii – ele fiind asociate cu România nu automat, ci dacă oamenii sunt întrebaţi despre ele în acest context, se precizează în studiu.
Potrivit cercetarii sociologice, 46% dintre americani cred că în SUA lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce în România doar 19% dintre cetăţeni sunt de aceeaşi părere, în scădere dramatică faţă de anii trecuţi. Românii sunt, însă mult mai optimişti în ceea ce priveşte viitorul Uniunii Europene decât americanii (40% faţă de 25%), se spune în acelasi studiu sociologic. Totodată, cercetarea subliniază că „publicul din România este probabil unul dintre puţinele din UE care este simultan şi într-o proporţie semnificativă şi proamerican, şi proUE”.

Studiul intitulat „Valori, percepţii şi reprezentări ale populaţiei din România şi Statele Unite ale Americii”, realizat la comanda Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS) din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, reprezintă o contribuţie ştiinţifică pentru consolidarea parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, prin cunoaşterea mai aprofundată, într-o abordare comparativă, a celor două societăţi. Studiul relevă valorile, atitudinile, stările de spirit ale celor două societăţi în anul 2018 şi particularităţile fiecăreia. Sondajul de opinie desfăşurat în România a fost realizat de Inscop Research în perioada 12 – 23 octombrie 2018 pe un eşantion de 1.050 de subiecţi, reprezentativ pentru populaţia României neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%, pe un tip de eşantion multi-stratificat, probabilistic. Sondajul de opinie desfăşurat în SUA a fost realizat de The Polling Company în perioada 19-22 octombrie 2018 pe un eşantion de 1.050 subiecţi, reprezentativ pentru populaţia Statelor Unite în vârstă de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Datele au fost culese pe baza unui chestionar aplicat telefonic, 70% dintre respondenţi fiind contactaţi pe telefoane fixe, iar 30% pe telefoane mobile