Dezastru pentru Orange, Vodafone, Digi și Telekom! Toți clienții sunt vizați
Se anunță dezastru pentru companiile de telefonie mobilă din România. Oficialii sunt cu ochii pe tarifele lor și pregătesc măsuri pentru a combate majorările tarifelor. Toți clienții trebuie să știe asta.
Se ia în calcul o creștere a amenzilor pentru operatorii care folosesc clauze abuzive în contractele clienților.
Marți, președintele Comisiei economice, industrii și servicii din Senat, Daniel Zamfir, s-a întâlnit cu reprezentanții companiilor de telecomunicații pentru a dezbate subiectul creșterii tarifelor serviciilor de telefonie mobilă și internet.
Aceștia au ajuns la concluzia că este necesară o intervenție legislativă pentru a reglementa legătura dintre operatorii de telefonie mobilă și consumatori.
„În urma dezbaterilor a rezultat faptul că trebuie intervenit legislativ pentru că există un dezechilibru real între furnizorii de telefonie mobilă şi consumatori. (…) Consumatorul român, în momentul de faţă, este pus în situaţia de a fi captiv unui contract. Ca atare, modificările legislative pe care ni le propunem sunt în măsură să reechilibreze prestaţiile companiilor de telefonie mobilă…Două au fost propunerile venite azi în cadrul şedinţei. Prima a venit de la ANPC şi se referă la creşterea cuantumului amenzilor aplicate companiilor care utilizează clauze abuzive”, a declarat Daniel Zamfir.
S-a mai discutat despre aplicarea efectului „erga omnes” asupra contractelor încheiate de companiile de telecomunicații. Mai exact, asta înseamnă că dacă o instanță decide că o anumită clauză dintr-un contract este abuzivă, respectiva clauză trebuie scoasă din absolut toate contractele în vigoare la momentul respectiv.
„În situaţia în care un consumator câştigă în instanţă un proces în care se stabileşte fie rambursarea unor sume, fie eliminarea clauzei abuzive în sensul că nu se va mai plăti în viitor în acelaşi cuantum, acea prevedere care este obţinută în instanţă trebuie să se aplice tuturor contractelor pe care respectivii operatori le au cu clienţii. Atunci când s-a constatat o clauză abuzivă de către o instanţă în legatură cu un contract al unui operator de telefonie, absolut toate contractele trebuie să fie supuse aceleiaşi prevederi”, a adăugat senatorul.
Companiile de telefonie mobilă și-au majorat tarifele, în urma schimbărilor fiscale aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





