Indicele PMI al Germaniei a atins cel mai scăzut nivel din ultimele 33 de luni. Acesta a ajuns la nivelul de 46.2, ceea ce este tradus prin contracție economică.
Valorile indicelui de peste 50,0 indică expansiune economică, iar valori de sub 50,0 înseamnă contracție.
Este compus din intervievarea a sute de directori de aprovizionare care își exprimă opiniile despre condițiile de afaceri, comenzile noi, nivelul preturilor și stocurile.
Această contraperformanţă ‘este o reacţie întârziată la încetinirea economică temporară înregistrată în al doilea semestru al anului trecut’, a comentat Timo Klein, analist la IHS Global Insight. Datele privind indicele PMI şi şomajul arată că locomotiva germană nu este imună la problemele din Europa, iar criza datoriilor este principalul risc şi pentru prima economie europeană, adaugă Timo Klein.

Cele mai recente date arată că economia germană s-a contractat cu 0,2% în ultimul trimestru al anului trecut iar ultimele date privind producţia industrială şi comenzile noi sugerează că nu ne putem aştepta la îmbunătăţiri majore în primul trimestru al acestui an.
Cancelarul german, Angela Merkel, a reiterat marţi, într-o declaraţie pentru cotidianul Hamburger Abendblatt, ce va apărea miercuri, că nu va renegocia pactul fiscal european, iar formula pentru depăşirea crizei economice constă în aplicarea măsurilor de austeritate şi a reformelor structurale, transmite agenţia EFE.

‘Este important să nu uităm că creşterea economică presupune multe eforturi financiare şi din acest motiv, pentru a relua această creştere, avem nevoie de un program conjunctural’, a mai spus doamna Merkel, obiectivul pactului fiscal fiind, în opinia sa, ca generaţiile viitoare ‘să nu trăiască pe un munte de datorii care cresc în permanenţă’. Cancelarul german a mai afirmat că avem nevoie ‘mai degrabă de curaj politic şi creativitate, decât de miliarde de euro’.

Doamna Merkel a insistat în ultima vreme asupra faptului că nu va accepta vreo revizuire a pactului fiscal european, deşi candidatul socialist la preşedinţia Franţei, Francois Hollande, a afirmat că dacă va câştiga scrutinul de pe 6 mai va solicita renegocierea acestui tratat. Ea nu vede în poziţia exprimată o ‘confruntare’ cu Hollande, ci o ‘constatare’ a situaţiei reale.