DEUTSCHE WELLE: Putin îşi pedepseşte propriul popor
Ca pe timpul URSS, ruşii ar putea ajunge iar în situaţia să fie lipsiţi de produsele occidentale. Kremlinul vrea să pedepsească UE şi alte ţări, dar măsurile punitive îi vor afecta înainte de toate pe consumatorii ruşi – e de părere Bernd Johann.
Spirala sancţiunilor dintre occident şi Rusia se accelerează. Vladimir Putin reacţionează faţă de adoptarea de sancţiuni economice la adresa Moscovei de către Uniunea Europeană şi alte state, cu o săptămână în urmă. Rusia va sista, astfel, importurile de produse agrare din toate ţările în cauză, ceea ce va mări şi mai mult prăpastia care s-a căscat între cele două părţi. De pe urma sancţiunilor vor avea de suferit şi unii şi alţii. Tocmai din acest motiv, UE a ezitat atâta vreme până să ia hotărârea. Multă vreme a tot sperat că Moscova va accepta calea dialogului în vederea soluţionării conflictului din Ucraina. Dar Rusia continuă să susţină forţele separatiste din Ucraina. Nici măcar doborârea avionului de pasageri malaezian, soldată cu moartea a 298 de oameni, nu a produs o schimbare în politica Moscovei.
Pedepsele îi afectează şi pe consumatori
UE şi alte câteva ţări n-au mai avut de ales. Sancţiunile adoptate în domeniul financiar şi al transferului de tehnologie vizează strict firmele ruseşti, care colaborează cu regimul. Răzbunarea lui Putin afectează, însă, multe întreprinderi private, care n-au absolut nimic de-a face cu actualul conflict. Comerţul în sectoarele agrar şi alimentar va avea extrem de suferit dacă sancţiunile intră în vigoare.
Dar sancţiunile îi lovesc în primul rând pe consumatorii ruşi. Oferta de produse din magazinele ruseşti se va diminua considerabil, iar preţurile vor creşte. Rusia nu poate acoperi, singură, necesarul de pe piaţa internă. Nu numai majorările de preţ vor fi de neevitat, dar unele mărfuri vor dispărea complet din sortiment.Putin vrea să pedepsească occidentul şi a anunţat chiar că interdicţia la importurile din occident e menită să stimuleze economia naţională. Unii nu ezită să compare situaţia cu cea din perioada sovietică. Şi atunci, spun ei, Rusia s-a putut descurca singură.
Rusia se autoizolează
Tocmai acest lucru n-a funcţionat, însă, în timpul Uniunii Sovietice. Mulţi îşi mai pot aminti cum în acele vremuri o grămadă de produse nu se găseau şi cât de scumpe erau cele din străinătate. Şi aceasta a contribuit la destrămarea URSS. Oamenii erau tot mai nemulţumiţi de situaţie. Iar acum Rusia ia din nou calea autoizolării, stopând relaţiile comerciale cu UE şi alte state occidentale. Economia Rusiei a început să stagneze, iar sancţiunile vor agrava problemele. Sistarea importurilor din occident ar putea deveni destul de curând vizibilă pentru consumatori. Dacă se vor găsi până la urmă noi importatori, de pildă din America Latină, rămâne de văzut. Aceste mărfuri vor avea oricum un drum lung de parcurs şi, ca atare, vor fi mai scumpe.
Tot mai multe îngrădiri pentru ruşi
Numărul voiajelor în ţări occidentale a scăzut drastic în această vară. Pe de o parte pentru că Putin le-a interzis celor din aparatul de stat să călătorească, pe de alta, pentru că situaţia economică a multor ruşi nu le mai permite să-şi petreacă vacanţele în vest.
Şi nu numai atât. Mulţi ruşi nu vor mai renunţa doar la călătorii, ci vor fi nevoiţi să renunţe şi acasă la brânza franţuzească, la ciocolata germană sau la măslinele spaniole. Poate nu va fi chiar aşa de rău ca în era sovietică, dar Europa se întepărtează tot mai mult de ruşi. Şi asta pentru că aşa doreşte Putin. Mare păcat!
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





