Prezentarea noului plan industrial al Renault a dat posibilitatea presei să intre în contact cu oficiali ai grupului francez. Deși în documentul oferit presei nu este pomenit deloc numele Dacia și nici România, Gerard Detourbet, vice-președinte Renault însărcinat cu programului „entry-level” (Logan) a declarat că, în faze succesive, noua uzină a grupului din Tanger va putea atinge o capacitate maximă de 350.000 de unități.
„Capacitatea maximă a celor două linii de asamblare de la Tanger va fi de 350.000 de unități, ca și la Pitești”, a spus Detourbet. Interesant este că, pentru prima dată, un oficial Renault admite că decizia de a construi o nouă uzină în Maroc a fost luată în detrimentul majorării capacității instalate a uzinei din România: „Cu Piteștiul funcționând la capacitate maximă, am fost nevoiți să ne întrebăm dacă să creștem capacitatea din România sau să construim o nouă uzină în altă parte. Așa a apărut ideea cu Tanger”.
Conform AutomotiveNews Europe, oficialul Renault nu a oferit însă nici un detaliu despre motivele care au favorizat Marocul în detrimentul României.

În ceea ce privește ideea de a comercializa Duster pe piața din China, aflată în plină majorare a vânzărilor, oficialul Renault a declarat că ar fi foarte dificil pentru o marcă low-cost străină să se confrunte cu producătorii locali. Un alt amănunt dezvăluit de Gerard Detourbet este că, în viitor, și Dacia va avea modele electrice: „Dacia electrică va veni”, a spus oficialul neuitând însă să adauge că asta nu se va întâmpla înainte ca modelele Renault de acest fel să ajungă la o producție de masă.
Dacă Duster nu merge încă în China, dar va fi produs „până la sfârșitul anului” atât în Brazilia cât și Rusia, un element extrem de important se pregătește pentru celălalt capăt al gamei Dacia: un model mai mic decât Sandero. Conform lui Detourbet, Renault este pe cale să demareze dezvoltarea acestei mașini dar nu a fost luată încă decizia de a o fabrica în serie.”
Citeşte şi Renault investește 5,7 mld. Euro în uzinele europeneCiteşte şi Colibași de Maroc: Vom cumpăra Dacii din import SURSA: AutomotiveNews Europe, L’express

Te-ar putea interesa și: