Totuși, fostul ministru Elena Udrea şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica au declarat deja recurs la decizia de arestare pentru o perioadă de două luni, luată joi de către autorităţile din Costa Rica, a declarat, vineri dimineaţă, avocatul Veronel Rădulescu. Între timp, cele două au fost duse la închisoarea de femei El Buen Pastor din San Jose. Udrea și Bica au contestat deja decizia de arestare pentru o perioadă de două luni și așteaptă decizia instanței.

„Sigur că da. Exista procedura ca periodic să primească vizite. Am înțeles că e o anexă unde sunt femei cu copii sau însărcinate. Dar dincolo de tot ce ar fi putut face doamna Elena Udrea, de toate acuzațiile care i se aduc, e inuman să-i faci unei femeie așa ceva, să o iei de lângă copil”, a declarat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, vineri dimineață, potrivit Digi24.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni, a anunţat şeful Interpol Costa Rica, Gustavo Chinchilla, care a oferit, joi seară, într-o conferinţă de presă, detalii despre modul în care au fost reţinute cele două, dar şi despre statutul acestora.

Potrivit acestuia, odată ce au fost reţinute, „Guvernul român are două luni să facă tot procesul”.

„Persoanele care sunt reţinute acum au şi câteva avantaje pe care le pot folosi pentru ca acest proces să nu fie dus la sfârşit. Sunt reţinute într-un centru penal al Ministerului Justiţiei pentru că în momentul de faţă statutul lor este de persoane care urmează să fie extrădate. Ele au intrat în februarie legal în ţara noastră, avem o solicitare de exil din partea lor, vom vedea cum se va duce la capăt procesul de deportare”, a spus şeful Interpol Costa Rica.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica miercuri. 

Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, afirma că instanţa va ţine cont, cu siguranţă, de faptul că fostul ministru are un copil de câteva zile, care nu poate fi despărţit de mamă, potrivit legislaţiei din Costa Rica, dar şi de statutul de azilant, din care decurge dreptul de a nu fi extrădat.

 

Avocatul mai spunea că, în opinia sa, şansele ca Elena Udrea şi Alina Bica să fie aduse în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa sunt „zero”.

Întrebat dacă a luat legătura cu Udrea, Veronel Rădulescu a spus: „N-am reușit până acum. Am vorbit cu Alexandrov. E foarte ocupat în această perioadă. Probabilitatea e că trebuie să aibă grijă și de copil, să facă demersurile legale către autorități, să ţina legătura cu apărătorii. Sunt o serie de aspecte. Mai e un impediment în comunicare. Când aici e zi, în Costa Rica e noapte.

Legat de cum a primit Elena Udrea vestea arestării, avocatul a declarat: Cu surprindere. Nu se aștepta nimeni. Alexandrov nici măcar nu avea datele de contact ale Elenei Udrea. N-au întrezărit că se putea întâmpla. A trebuit să o contacteze la centrul de deţinere.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, legat de reţinerea Elenei Udrea, că procedura de extrădare va parcurge etapele legale, el spunându-le jurnaliştilor să nu facă „din acest personaj” un subiect naţional.