Cei doi ș-au început relația în 1997 atunci când Anca Țurcașiu se afla într-un turneu de o lună în Statele Unite ale Americii. Atunci când s-au întâlnit, Anca era nedormită şi îmbrăcată neglijent.

“Îmi spălasem un trening la maşină, la o femeie, care mi-l băgase la 100 de grade şi treningul intrase la apă, eram cu gleznele pe afară, eram jalnică, cu nişte cearcăne până în barbă”, a povestit la un moment dat artista într-un interviu.

La un an după ce s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit.

Aceasta a suferit o despărțire dureroasă

Înainte de a se întâlni și căsători cu George Cătălin, Anca Țurcașiu a avut o relație cu solistul Gigi Gheorghiu. Într-un interviu pentru revista Tango, acordat acum ceva timp, artista a făcut mai multe dezvăluiri despre relația cu acesta.

“Relaţia mea cu el a durat vreo patru ani. Era o diferenţă de 16 ani între noi, dar el şi acum e un copil mare. Şi atunci era mult mai copil decât mine. Cânta toată ziua la chitară, râdea, mă pupa încontinuu, ţopăia pe stradă ca un copil, iar eu veneam după o relaţie mai serioasă, mai academică.

“Am suferit mult. Mergeam pe stradă şi plângeam. Mi se părea nedrept ce trăiam. Aşa că, atunci când am primit invitaţia să plec în turneu în SUA pentru o lună, nu am stat pe gânduri”, a spus artista la acea vreme.

Anca Țurcașiu a fost la un pas de divorț

În 1998, Anca și Cristi s-au căsătorit iar naşi le-au fost afaceristul Cristian Ţânţăreanu şi soţia acestuia, Manuela. Acum câțiva ani se zvonea că cei doi sunt în prag de divorț iar nașul acestora de cununie a făcut anumite comentarii care nu au ajutat deloc situația.

”Anca Ţurcaşiu şi soţul ei sunt swingeri, adică practică sexul cu schimb de parteneri, într-un cadru organizat”, spunea Ţânţăreanu, şocând opinia publică. Însă, la scurt timp, naşul şugubăţ a dezminţit, susţinând că afirmaţiile sale au fost total false şi că el doar a făcut o glumă nesărată.