Este vorba despre Cristina Herea și Mihai Benga. Jurnalista a divorțat în luna februarie, iar cei doi au semnat actele pentru separarea legală.

Cristina Herea spune că a divorțat de Mihai Benga

„Da, este adevărat, am divorțat oficial la notar în luna februarie a acestui an. Suntem doi oameni maturi și asumați, care au ales drumuri diferite. Nu a fost nimic senzațional. Pe de altă parte, da, eu și fostul meu soț vom continua să rămânem alături de fiica noastră și să îi veghem acesteia pașii prin viață, iar acest lucru este foarte important”, a declarat Cristina Herea pentru Cancan.

De asemenea, aceasta a fost întrebată dacă și-a refăcut deja viața după divorț.

„Tot ce vă pot spune acum este că în viața mea este liniște și echilibru. Sunt înconjurată de oameni minunați, de părinți și de prietenii de o viață. Sunt bine și vă promit că atunci când va fi ceva de anunțat, o voi face fără ezitare. Până atunci, este ultima declarație pe care o voi face pe această temă. Și vă mulțumesc!”, a mai spus jurnalista pentru sursa menționată.

Cristina Herea și Mihai Benga s-au cunoscut în 2020

Amintim că Cristina Herea și Mihai Benga s-au cunoscut în 2020 la un eveniment, la Palatul Parlamentului. El a fost cel care a remarcat-o, a intrat în conversație cu ea și de atunci au fost de nedespărțit. Cei doi s-au căsătorit civil în iulie 2020, iar martorii care au susținut mirii au fost Remus Truică și soția sa, Diana.

Ulterior, în noiembrie 2021, cei doi au devenit părinții unei fetițe, care poartă numele Ekaterina.

„Ne-am cunoscut la un eveniment la Palatul Parlamentului, la care eu nu doream să particip, iar el uitase și a venit un coleg să-l ia pe sus. Era o zi ploioasă și-mi amintesc că dress code-ul era all black, iar eu eram o blondă îmbrăcată în verde, ca o varză în mulțime.

Cred că așa m-a și remarcat. M-a abordat cu o glumă și am început să vorbim, iar prietena mea a crezut că ne cunoaștem de-o viață și mă tot întreba cine e și eu i-am zis că habar n-am. S-a recomandat el, dar eu nu țin minte numele”, a spus în trecut Cristina Herea pentru OK! Magazine.