Delegația FMI a ajuns în România. Vor urma întâlniri pentru evaluare economiei țării

Având în vedere pandemia de coronavirus, întâlnirile din acest an vor avea loc în format virtual. În perioada 10-28 mai, echipa Fondului Monetar Internațional, condusă de Jan Kees Martijn, va analiza economia Românei, chiar dacă nu există în derulare un acord de finanțe cu FMI.

Instituția a trimis un comunicat de presă în care specificăă faptul că se va discuta despre politicile și evoluțiile economice. FMI mai spune că urmează întâlniri, în mediul online, cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale a României și alte agenții guvernamentale.

„Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile şi evoluţiile economice. Vor fi realizate întâlniri virtuale cu oficiali de la Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi din mediul de afaceri şi ONG-uri”, informează FMI.

Amintim că la finalul perioadei de discuții, Fondul Monetar Internațional va prezenta concluziile vizitei.

Indicatorii macroeconomici s-au depreciat

Pe parcursul acestui an, indicatorii macroeconomici au avut parte de o depreciere semnificativă, chiar dacă guvernanții au avut aprecieri optimiste în acest sens. În ceea ce privește problemele cu care se confruntă România în domeniul economic, amintim deficitul bugetar, deficitul de cont curent și datoria publică. Acestea ridică semne de întrebare  asupra gradului în care economia României poate susține astfel de dezechilibre majore.

În cazul în care delegația FMI va face astfel de constatări, nu este exclus să recomande Guvernului de la București să opereze o ajustare a politiclor publice, care va conduce la o nouă deteriorare a nivelului de trai al populației.

Sursă foto: Dreamstime