Deficitul comercial a scăzut cu 61,3% în primele zece luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în contextul unei reduceri cu 18,12% a exporturilor şi cu 35,6% a importurilor, valorile fiind similare celor raportate la finele lunii septembrie, se arată într-un comunicat al INS.

În termeni nominali, deficitul comercial a ajuns la 7,859 miliarde de euro, la finele lunii octombrie, şi a fost rezultatul unor exporturi de 23,9 miliarde de euro şi a unor importuri de 31,76 miliarde de euro.

După primele nouă luni, deficitul comercial coborâse cu 61,44% faţă de perioada similară din 2008, la 6,93 miliarde euro, în contextul unei scăderi de două ori mai accelerate a importurilor faţă de exporturi.

În intervalul ianuarie-octombrie, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 17,81 miliarde euro la expedieri şi de 23,32 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 74,5% din totalul exporturilor şi 73,4% din total importuri.

Doar în octombrie deficitul comercial a fost de 904,8 milioane euro, mai puţin de jumătate faţă de cel înregistrat în aceeaşi lună din 2008.

Comisia Naţională de Prognoză anticipează că deficitul comercial va ajunge la 7,5% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an şi va urca la 8,4% în 2010.

Instituţia estimează că imoporturile vor scădea cu 36,5% în acest an, dar îşi vor accelera treptat ritmul de creştere începând de anul viitor. Astfel, importurile vor avansa cu 3,1% în 2010, la 36,88 miliarde euro, cu 5,8% în 2011, 8,3% în 2012, 9,1% în 2013 şi cu 10,3% în 2014.

Similar, exporturile vor începe să crească de anul viitor, respectiv cu 1,3%, la 26,45 miliarde euro şi vor accelera treptat avansul, la 4,6% în 2011, 6,7% în 2012, 7,3% în 2013 şi 9,2% în 2014.

SURSA: Mediafax