Declarația neașteptată a lui Orban! Premierul susține că PNL va câştiga alegerile parlamentare

Declarația neașteptată a lui Orban! Premierul susține că PNL va câştiga alegerile parlamentare
Publicat de Leonard Bădilă la 24 ianuarie 2020, 18:00

Premierul Ludovic Orban este convins că PNL se va impune în alegerile parlamentare din acest an, indiferent dacă acestea vor fi anticipate sau la termen. Liderul liberalilor a declarat, vineri, la Iaşi, că „Parlamentul actual nu mai are nicio legătură cu opţiunile politice ale românilor de astăzi”.

Afirmația lui Ludovic Orban

PNL va câştiga alegerile parlamentare, indiferent când vor avea loc. Problema este că Parlamentul actual nu mai are nicio legătură cu opţiunile politice ale românilor de astăzi. Ele sunt rezultatul unor alegeri, din decembrie 2016, care au dat o componenţă, care este în totală contradicţie cu ceea ce vor românii astăzi”, a susținut premierul, potrivit agerpres.ro

Starea actuală a Parlamentului

Ludovic Orban a susținut că actualul Parlament „ţine prizonieră” toată societatea românească, nefiind o opțiune viabilă pentru dezvoltarea României.

„Se poate spune că acest Parlament ţine prizonieră întreaga societatea românească şi el nu poate fi suportul unui program de guvernare care să ducă la dezvoltarea României. De aia ne dorim alegeri anticipate, pentru a avea cu adevărat un guvern care să aibă un sprijin solid, omogen şi puternic în Parlament, pentru realizarea reformelor de care are nevoie România”, a conchis Ludovic Orban.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.