Decizie șoc pentru economie! Se îngheață impozitele. Dragnea a făcut anunțul

Decizie șoc pentru economie! Se îngheață impozitele. Dragnea a făcut anunțul
Publicat de Radu Andone la 13 mai 2019, 13:20

Liviu Dragnea a anunțat anumite măsuri care îi privesc pe toți românii care vor să-și cumpere o casă. El a spus ce se va întâmpla cu impozitele pe proprietate.

Liviu Dragnea aruncă cu promisiuni în stânga și în dreapta. Ultimul domeniu pe care liderul social-demiocraților l-a abordat este cel care îi vizează pe toți românii care sunt interesați să-și ia o casă. Astfel, Dragnea a spus, luni, că se vor lua mai multe măsuri pentru facilitarea accesului la programul Prima Casă. Liderul PSD a susţinut că se ia în vedere şi şi îngheţarea impozitelor pe proprietate până în anul 2040.

„Vreau să spun, dincolo de mărirea punctului de pensie, am discutat despre programul Prima Casă. Vrem să facilităm acest lucru pentru că vrem să crească programul, pe de o parte pentru ca tinerii să aibă acces la o locuinţă şi pe de altă parte să sprijinim domeniul construcţiilor. Discutăm serios despre rate fixe şi condiţii mai uşoare la creditele pentru Prima Casă. Vrem să venim cu nişte măsuri foarte serioase care să creeze facilităţi semnificative şi să dinamizăm domeniul respectiv. Procedurile sunt, doar o să ieşim cu astea. Prezentăm elemente. Creditul să fie luat în condiţii mai avantajoase, să fie rambursat în condiţii mai avantajoase. Dar în acelaşi timp dezvoltăm şi sectorul de locuinţe”, a spus Dragnea, duminică, România TV.

O altă măsură anunțată de Dragnea o reprezintă eliminarea impozitelor la subvenţiile agricole.

„Am mai discutat despre îngheţarea impozitelor pe proprietate până în 2040. Să nu mai crească. Asta dacă nu vine USR şi desfiinţează proprietatea. De asemenea foarte mulţi oameni se chinuie pentru dezmembrări, moşteniri. Vrem neapărat să face lucrul acesta. Pentru subvenţiile în agricultură, am vorbit serios cu Guvernul şi lucrăm în această vară, pentru că vreau să eliminăm impozitele pe subvenţiile agricole. Subvenţiile la noi sunt mai mici ca în Franţa. Vrem să le dăm un impuls”, a conchis Dragnea.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.