Compania TAROM suspendă, începând de joi, operarea curselor către şi dinspre Madrid şi Barcelona, pasagerii putând reprograma călătoriile pentru date ulterioare, fără penalizări.

“Dragi pasageri, vom suplimenta capacitatea pentru zborurile din 18 martie, pe relaţia Barcelona – Bucureşti, pentru a aduce cât mai mulţi dintre dumneavoastră acasă. Din 19 martie, zborurile pe rutele Bucureşti – Madrid/Barcelona vor fi suspendate, conform restricţiilor impuse de autorităţile române, pentru limitarea pandemiei COVID-19. Călătoriile viitoare pot fi reprogramate fără taxe de modificare sau puteţi solicita rambursarea sumelor plătite”, a anunţat compania pe pagina de Facebook.

Se suspendă cursele către anumite destinații

Compania mai precizează că măsurile dispuse la nivel global pentru prevenirea răspândirii noului virus şi limitarea epidemiei se răsfrâng şi asupra planului de zbor al TAROM, iar una dintre măsurile luate este suspendarea temporară a zborurilor către anumite destinaţii.

“Siguranţa pasagerilor şi a echipajelor TAROM au fost şi vor rămâne întotdeauna principalul nostru obiectiv. De aceea, vom păstra în operare doar zborurile care sunt considerate sigure şi din punct de vedere al limitării epidemiei de COVID-19, adaptându-ne continuu la reglementările autorităţilor din domeniu, şi, în măsura în care acestea ne vor permite, vom menţine deschise ori vom redeschide, cât mai multe dintre rutele pe care TAROM operează în mod curent”, precizează reprezentanţii companiei.