Totodată, răspunsul la oferta Guvernului va fi dat luni la 10:00, după consultarea proiectului de majorare a salariilor.

Guvernul le-a propus sindicaliștilor o creştere salarială de 25% de la 1 iunie

Amintim că anunțul a venit după ce Guvernul le-a propus sindicaliștilor o creştere salarială de 25% de la 1 iunie, 1.500 anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar până în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027, precum şi 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ian 2024.

Guvernul a făcut mai multe oferte de-a lungul timpului

Amintim că Executivul a transmis sâmbătă, 10 iunie, o nouă ofertă sindicatelor din Educație, potrivit unui mesaj intern trimis de liderul FSE, Marius Nistor, pe grupurile de profesori.

Totuși, există și o condiție: „A fi mâine (n.red. duminică) la ora 9 la Guvern pentru a anunța încheierea conflictului”, a transmis Marius Nistor.

„Buna seara! Acum 5 minute ni s-a transmis din partea Guvernului ca solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creșterea salarială, 1500 anual pentru personalul didactic de predare și auxiliar până în 2027, 500 anual pentru personalul nedidactic până în 2027 și 50% prima tranșă din noua grila de la 1 ian 2024”, le-ar fi transmis liderul FSE, Marius Nistor, membrilor de sindicat.

Sindicaliștii din Educație sunt în grevă de trei săptămâni

„Rog consultați colegii rapid și ne comunicați în această seară”, a mai spus Marius Nistor.

Anunțul a venit în contextul în care sindicaliștii din Educație sunt în grevă de trei săptămâni.

Sindicatele au respins ofertele Guvernului

Guvernul a făcut mai multe oferte care au fost respinse. De exemplu, autoritățile au propus în cadrul discuţiilor de vineri, o majorare salarială de 45% din creşterile stipulate în grilele de salarizare, majorare acordată de anul viitor, dar şi un bonus anual de 1.500 de lei, acordat din fonduri europene până în anul 2027.

Sindicatele au precizat atunci că urmează să se consulte cu membrii de sindicat, însă sâmbătă au transmis că nu o acceptă.

În altă ordine de idei, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că „problema de fond în ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România este să le dăm tinerilor deprinderi profesionale pentru meseriile viitorului, care sunt deja astăzi aici”, iar în legătură cu greva profesorilor, el şi-a exprimat speranţa ca problema „să fie rezolvată cât mai rapid, prin dialog şi printr-o atitudine constructivă, deoarece copiii trebuie să îşi dea examenele”.

„Eu sper din inimă să fie găsite resursele politice, de negociere şi financiare, pentru a putea să se depăşească aceste momente. Nu este o problemă legată de salarii, pentru că s-a făcut un efort şi pentru medici acum câţiva ani de zile. Probabil la un moment dat se vor găsi resurse pentru mai multe elemente care să încurajeze profesia nobilă de dascăl”, a spus Mircea Geoană într-un comunicat.