Sindicatele din învățământ anunță continuarea protestelor. Cadrele didactice critică măsurile de austeritate anunțate de Guvern
SURSA FOTO: Dreamstime - Protestele profesorilor continuă și în octombrie
Sindicatele din învățământ au transmis că protestele cadrelor didactice vor continua, având ca scop oprirea măsurilor de austeritate anunțate de premierul Ilie Bolojan, care vizează direct personalul din educație. Trei mari federații sindicale au confirmat printr-un comunicat că acțiunile vor fi menținute în perioada următoare.
Prima zi a anului școlar a fost marcată de manifestații ample, mii de profesori din toată țara deplasându-se la București pentru a protesta împotriva deciziilor adoptate de Guvern. Sindicaliștii au cerut demisia ministrului Educației, Daniel David, pe care îl acuză că nu recunoaște problemele majore apărute în sistem ca urmare a deciziilor considerate pripite. La manifestații s-au alăturat și elevi, precum și studenți.
Cadrele didactice cer soluții pentru problemele din sistemul educațional
La Palatul Cotroceni au avut loc discuții de peste două ore între Nicușor Dan și o delegație a profesorilor. În același timp, ministrul Educației, Daniel David, a susținut că protestele cadrelor didactice, în contextul actualelor constrângeri fiscal-bugetare, nu ar reprezenta o soluție realistă.
Sindicaliștii subliniază că atât premierul Ilie Bolojan, cât și ministrul Daniel David ignoră problemele apărute în urma aplicării Legii nr. 141/2025. Reprezentanții acestora au precizat că în perioada imediat următoare, forurile de conducere ale celor trei federații vor propune membrilor de sindicat un calendar și forme de protest concepute pentru a avea un impact semnificativ, dar cu sacrificii minime pentru elevi și studenți. Calendarul și tipul acțiunilor vor fi actualizate periodic, în funcție de rezultate.
Organizatorii protestului desfășurat pe 8 septembrie au subliniat că revolta profesorilor nu are legătură cu pierderea unor privilegii, ci vizează protejarea și salvarea sistemului educațional românesc. Aceștia atrag atenția că elevii și studenții din România trebuie să beneficieze de un învățământ de calitate, similar cu cel existent în alte state membre ale Uniunii Europene.

Nicușor Dan spune că unele schimbări din învățământ sunt considerate „catastrofale”
Anunțul a sosit după ce Nicușor Dan a spus că nu este mulțumit de sistemul de învățământ. El spune că actualele reforme sunt privite diferit de către minister și de sindicate.
„Am ascultat, evident opinia pe care o au reprezentanții sindicatelor e diferită de a ministerului. S-au făcut schimbări, unii spun că sunt catastrofale, alții spun că sunt gestionabile. Am început anul școlar. Ne vedem peste 2 luni și corectăm problemele. Nu pot să anticipez ce vor face. Interesul copiilor trebuie să fie pe primul loc. Eu am promis că vom evalua, cu cifrele pe masă, peste două luni. Nu sunt mulțumit de educație”, a spus Nicușor Dan.
Șeful statului a susținut că unele măsuri au fost luate rapid, sub presiunea piețelor financiare. Acest lucru, spune el, a generat multe dezechilibre în sistem.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





