Mircea Geoană, despre greva din educație: Copiii trebuie să își dea examenele
SURSA FOTO: Răzvan Vălcăneanţu
Sistemul de educație din România trebuie să se concentreze pe furnizarea tinerilor a deprinderilor profesionale necesare pentru meseriile viitorului, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Declarația a fost făcută în contextul grevei profesorilor, problemă care speră că va fi rezolvată rapid „deoarece copiii trebuie să își dea examenele”.
Mircea Geoană speră să fie găsite resursele politice
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că „problema de fond în ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România este să le dăm tinerilor deprinderi profesionale pentru meseriile viitorului, care sunt deja astăzi aici”, iar în legătură cu greva profesorilor, el şi-a exprimat speranţa ca problema „să fie rezolvată cât mai rapid, prin dialog şi printr-o atitudine constructivă, deoarece copiii trebuie să îşi dea examenele”.
„Eu sper din inimă să fie găsite resursele politice, de negociere şi financiare, pentru a putea să se depăşească aceste momente. Nu este o problemă legată de salarii, pentru că s-a făcut un efort şi pentru medici acum câţiva ani de zile. Probabil la un moment dat se vor găsi resurse pentru mai multe elemente care să încurajeze profesia nobilă de dascăl”, a spus Mircea Geoană într-un comunicat.
Acesta este de părere că „problema de fond în ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România este să le dăm tinerilor deprinderi profesionale pentru meseriile viitorului, care sunt deja astăzi aici”.
Viitorul îți poate furniza multe neprevăzute
„Eu sunt foarte, foarte preocupat de locurile de muncă pentru tinerii noştri în anii care vin, pentru că meseriile trecutului sunt uşor, uşor, dacă nu înlocuite, modificate de aceste noi tehnologii şi avem nevoie să investim în educaţia acestor tineri.
Conduc inovarea şi tehnologia la NATO şi văd în fiecare secundă cum noile tehnologii ne schimbă modul de viaţă. Viitorul îţi poate furniza multe neprevăzute. O singură certitudine există în istoria umanităţii: ţările care au avut o educaţie bună au supravieţuit. Ţările care au avut educaţie bună au prosperat. Ţările care au avut o educaţie bună au avut şi securitatea naţională de calitate”, a arătat Geoană.
El a subliniat că „există o transformare a modului în care meseriile, educaţia, profesiunile, societatea sunt impactate de noile tehnologii, cum n-am avut niciodată în istoria umanităţii”.
Amintim că, Guvernul a propus vineri o nouă variantă în urma discuțiilor cu sindicatele, însă acestea nu au fost mulțumite. În acest context, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, le-a precizat sâmbătă jurnaliştilor că greva din educaţie continuă.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





