Telefoane cu baterii detașabile, regulă CE

Începând cu 2027, legea va fi aplicată în toate țările membre ale Uniunii Europene. Cristian Pocol, preşedintele Asociaţiei RESPO, a explicat, la Antena 3 CNN, ce implicații are noua regulă.

„Bateria este componenta cea mai solicitată dintr-un telefon. Iar evoluția tehnologică solicită resurse din ce în ce mai mari de energie. Este neapărat necesar ca această baterie să fie în parametri optimi.

Așa cum știți, de cele mai multe ori bateria este cea care ne face să decidem să schimbăm telefonul. Pentru că nu este în parametri și telefonul nu mai este mobil. Trebuie să fim tot timpul conectați la o sursă de energie a declarat Pocol.

E la detaliat că peste 90% din populația adultă a acestui glob folosește cel puțin un telefon smartphone. Iar acel smartphone este înlocuit o dată la doi, maximum trei ani. Prin această decizie, de a avea o baterie separată sau posibilitatea de a înlocui bateria, se va crește durata de viață a acestor telefoane cu minimum 1 an.

Pocol a arătat că există o perspectivă care permite să ne gândim la impactul redus asupra mediului înconjurător. Și în același timp să fie avut în vedere reducerea acelui număr de 23 de milioane de telefoane care sunt în sertar.

„Știm cu toții că noi înlocuim telefonul, dar ne ferim să-l trimitem spre un circuit de reciclare. Cu toții ținem acel telefon dintr-o nostalgie a sumei pe care am plătit-o la achiziția lui sau din condiții de securitate informațiilor pe care le deținem. Deci, această decizie poate să aducă un impact pozitiv atât asupra mediului, cât și asupra bugetului de finanțe personal bun”, a explicat specialistul.

Varianta corectă pentru un nou smartphone

Cristian Pocol spune că înainte de a lua decizia să înlocuire a acestor telefoane, trebuie să ne gândim de două ori. Dacă este necesară această înlocuire sau dacă putem să prelungim durata de viață a telefonului.

Dispozitivul vechi este bine, după cum spune, să îl ducem în circuitul de reciclare. Acest lucru se face prin livrarea lui la magazinul de unde se achiziționează noul produs. Ori poate fi dus către un circuit de colectare și reciclare.

„Inclusiv organizația noastră pune la dispoziție servicii speciale. Atât pe telefon verde, cât și pe curier. Prin care aceste telefoane vechi, care nu mai sunt funcționale, pot fi duse către un circuit de reciclare” a spus reprezentantul RESPO.