Petrom scumpește din nou motorina

Petrom, liderul pieței de carburanți din România, a scumpit din nou motorina, la doar o zi după o scumpire anterioară. Astfel, marți, 15 iulie, motorina standard s-a scumpit cu 3 bani pe litru, în timp ce prețul benzinei standard a rămas neschimbat.

Cu o zi înainte, pe 14 iulie, Petrom majorase deja prețul motorinei standard cu 5 bani pe litru, iar la începutul lunii, pe 8 iulie, avusese loc prima scumpire din iulie – o creștere de 4 bani/litru la motorină, fără modificări pentru benzină.

În prezent, cel mai mic preț la motorină este de 7,16 lei/litru, iar cel mai mic preț la benzină este de 6,88 lei/litru, ambele afișate la stația Petrolium din Iernut, județul Mureș, pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 2 (E60).

Cele mai mici prețuri la benzină, motorină și GPL în principalele orașe

Potrivit Peco Online, în București, cel mai mic preț pentru un litru de benzină este de 7,02 lei, iar motorina se vinde la un minim de 7,43 lei/litru. Prețul GPL-ului ajunge la 3,43 lei/litru.

La Cluj-Napoca, benzina are un preț minim de 6,99 lei/litru, motorina costă 7,39 lei/litru, iar GPL-ul se vinde cu 3,59 lei/litru.

În Timișoara, șoferii pot găsi benzina la 7,01 lei/litru și motorina la 7,43 lei/litru, în timp ce GPL-ul are același preț ca la Cluj, 3,59 lei/litru.

La Iași, prețul minim pentru benzină este de 7,03 lei/litru, motorina se vinde tot cu 7,43 lei/litru, iar GPL-ul costă 3,59 lei/litru.

În Constanța, benzina și motorina au prețuri minime de 7,03 lei, respectiv 7,41 lei/litru, iar GPL-ul se vinde cu 3,57 lei/litru.

Scumpiri programate de la 1 august și 1 ianuarie

Prețurile carburanților urmează să crească semnificativ de la 1 august 2025, ca urmare a majorării TVA-ului de la 19% la 21% și a accizelor cu 10%. Potrivit estimărilor, prețul unui litru de benzină va crește cu 43 de bani, iar cel al motorinei cu 40 de bani.

O nouă rundă de scumpiri este programată pentru 1 ianuarie 2026, când accizele vor fi din nou majorate. Se estimează o creștere de 34 de bani/litru pentru benzină și 30 de bani/litru pentru motorină.

Modificările prețurilor la combustibil în ultima lună

Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 0.0%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 0.0 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.

În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 4.3%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 15.5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.

Prețurile carburanților din România: Unde ne situăm în UE?

Comparativ cu celelalte țări UE, România se clasează pe locul 14 la benzină fără taxe, ca fiind cea mai ieftină, după Austria, Belgia, Cehia, Finlanda, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia, Suedia, în timp ce motorina fără taxe comercializată la noi este pe locul al 15-lea în topul celor mai mici prețuri, după Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Franța, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia.