Noul format digital al documentului de identitate oferă mai multă securitate și poate fi utilizat inclusiv pentru semnătura electronică sau ca document de călătorie în spațiul european.

Potrivit administrației locale, spațiul din sediul situat pe bulevardul Victoriei a fost reamenajat și dotat corespunzător pentru procesarea noilor documente, având acum ghișee dedicate atât pentru cărțile electronice, cât și pentru cele clasice.

Ce conține noua carte de identitate

Cartea electronică de identitate este un document care include o gamă extinsă de informații personale. Pe lângă datele uzuale – numele și prenumele titularului, prenumele părinților, adresa de domiciliu și de reședință, data și locul nașterii, CNP-ul, cetățenia și genul – documentul conține și fotografia, semnătura olografă și certificate digitale pentru autentificare sau semnătură electronică.

Un element de noutate îl reprezintă amprentele digitale ale titularului, preluate de pe două degete. Autoritățile dau însă asigurări că, după imprimarea documentului, amprentele sunt complet șterse din baza de date.

Reprezentanții primăriei au transmis, printr-un comunicat de presă, că cetățenii nu sunt obligați să solicite noul tip de carte de identitate. Aceștia pot opta și pentru varianta simplă, în format nou, dar fără cip și date biometrice, sau pot continua să utilizeze actualul model de carte de identitate, atât timp cât acesta este valabil.

Cum poate fi obținut documentul

Cartea electronică de identitate poate fi solicitată de orice persoană cu domiciliul în Municipiul Sibiu sau în cele șapte comune arondate: Cristian, Gura Râului, Marpod, Poplaca, Rășinari, Roșia și Vurpăr. Cei care doresc să obțină documentul trebuie să urmeze o procedură simplificată, începând cu programarea online.

Pentru obținerea cărții electronice, programarea se face exclusiv pe platforma Ministerului Afacerilor Interne – hub.mai.gov.ro – iar confirmarea este necesară în cel mult 30 de minute de la primirea e-mailului de înregistrare. În cazul celorlalte tipuri de documente (carte de identitate simplă nouă, provizorie sau actuală), programările continuă pe site-ul Primăriei Sibiu.

Cetățenii trebuie să se prezinte la ghișeu cu actele necesare, în data și la ora stabilite. Pentru varianta electronică, funcționarii vor scana documentele în original, completând cererea digitală, care va fi semnată de solicitant direct pe un PAD, un ecran tactil dedicat. Termenul de eliberare este estimat a fi mai scurt decât în cazul actualelor documente.

Costuri și facilități

Un alt aspect important menționat de autorități se referă la costuri. Prima carte electronică de identitate este emisă gratuit, deoarece finanțarea provine din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Se estimează că primele cinci milioane de documente vor fi acoperite astfel. După epuizarea fondurilor, taxa de emitere va fi de 67 de lei.

Pentru cartea de identitate simplă, fără cip, taxa este de 38 de lei, iar pentru cea în format actual, costul rămâne de 7 lei. Taxele pot fi achitate la CEC Bank, la automatele SelfPay, dar și online, prin platforma de plăți a Primăriei Sibiu sau ghiseul.ro.

Modernizarea spațiului destinat serviciilor de evidență a persoanelor a fost și ea subliniată în comunicatul instituției. Reprezentanții administrației au precizat că noul punct de relații cu publicul dispune de patru ghișee pentru preluarea documentelor, dintre care trei sunt dedicate exclusiv cărților electronice. Un alt ghișeu este destinat primirii cererilor pentru documentele clasice, iar două ghișee separate sunt alocate eliberării actelor de identitate.