Una din tre companii private din România va da angajaților tichete-cadou, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, anunță Edenred, unul dintre marii furnizori de astfel de servicii.  Aceasta înseamnă că peste 1,5 milioane de români ar trebui să beneficieze de tichete.

Față de cadourile clasice în obiecte sau produse, tichetele cadou au avantajul de a permite fiecăruia dintre angajați posibilitatea de a-și alege ei înșiși cadoul de Crăciun, în concordanță cu propriile preferințe. Putând fi cheltuite în zeci de mii de magazine, de toate tipurile, tichetele cadou le asigură angajaților libertate și flexibilitate maximă în utilizare.

Tichetele cadou sunt scutite de impozit pe venit și de taxe sociale salariale și patronale, în limita unui plafon maxim de 150 de lei per beneficiar.

Companiile pot oferi tichete cadou atât angajaților, cât și copiilor minori ai acestora, de Crăciun, Paște și 1 iunie, iar de 8 martie, doar angajatelor.

Angajații care primesc tichete cadou emise de Edenred au la dispoziție cea mai mare rețea, cu peste 60.000 de comercianți parteneri în toată țara, din care își pot cumpăra orice tip de cadou.

Rețeaua de comercianți parteneri Edenred include toate marile lanțuri de hypermarket-uri și supermarket-uri, precum și brand-uri renumite de fashion și cosmetice, librării, bijuterii, jucării, IT, electronice, accesorii, decorațiuni, bricolaj, articole de sport.