Nicușor Dan, despre o retragere a trupelor americane din sud-estul Europei
Nicuşor Dan a explicat că discuţia privind Visa Waiver este una tehnică și este posibil să se finalizeze în câteva luni, fără să poată oferi detalii concrete în prezent.
Referitor la o eventuală retragere sau reducere a trupelor americane din România, el a subliniat că această decizie nu depinde doar de România, ci este parte a unei politici americane care, pe termen lung, se va concentra mai mult pe Asia decât pe Europa.
De asemenea, președintele ales a menţionat că durata acestei schimbări este o problemă pe care Europa și România trebuie să o negocieze cu Statele Unite.
”Visa Waiver este o discuţie tehnică. Probabil va fi în câteva luni de acum încolo, deci nu pot să spun nimic în momentul acesta.
În ceea ce priveşte eventuala retragere sau diminuare a trupelor în România, nu ţine doar de România, e o chestiune de politică americană, care, în timp, se va preocupa mai mult de Asia decât de Europa.
În cât timp, asta este întrebarea pe care Europa, împreună cu România, trebuie să o negocieze cu SUA”, a declarat acesta.

Președintele ales susține creșterea cheltuielilor pentru apărare
În altă ordine de idei, Nicușor Dan a declarat că susține majorarea cheltuielilor pentru apărare, în acord cu noile obiective stabilite de NATO, subliniind angajamentul ferm al României față de direcția pro-occidentală. Potrivit planurilor anunțate, țara urmărește să aloce 3,5% din PIB pentru apărare, la care se adaugă 1,5% destinat dezvoltării infrastructurii și consolidării securității cibernetice.
În același timp, președintele ales intenționează să reducă deficitul bugetar la 7,5% și să diminueze cheltuielile publice cu aproximativ 6 miliarde de euro.
Nicușor Dan își definește viziunea asupra politicii externe și economice într-un context marcat de tensiuni regionale și incertitudini legate de echilibrul bugetar.
Într-un interviu acordat presei internaționale, el a reafirmat angajamentul României de a sprijini creșterea cheltuielilor pentru apărare, în conformitate cu noile standarde stabilite în cadrul NATO. Totodată, a subliniat orientarea clară a țării către valorile europene și occidentale, menționând că direcția pro-europeană și pro-atlantică va rămâne o prioritate strategică în politica externă a României. Mai multe puteți citi aici.