Actualul preşedinte al SUA a avertizat şi în aprilie că va mobiliza armata la frontiera cu Mexicul. Ulterior, Washingtonul a precizat că ar putea fi mobilizată de fapt Garda Naţională, deoarece armata nu are atribuţii pentru oprirea imigranţilor.

Trump somează Mexicul să se ocupe de rezolvarea problemei migrației.               Președintele a precizat că în caz contrar va mobiliza armata SUA pentru a închide frontiera cu Mexicul.

„Mă uit la asaltul coordonat de Partidul Democrat (ei vor frontiere deschise şi actualele legi slabe) împotriva ţării noastre, prin ţări precum Guatemala, Honduras şi El Salvador, ai căror lideri fac doar puţine eforturi pentru stoparea grupurilor mari de oameni, inclusiv mulţi infractori, care vin prin Mexic în SUA”, a scris Donald Trump joi prin Twitter.

„În afară de suspendarea tuturor formelor de asistenţă financiară spre aceste ţări, care nu par să aibă vreun control asupra populaţiilor, trebuie să cer Mexicului, în cei mai puternici termeni, să oprească acest aflux, iar, dacă nu va putea face acest lucru, voi cere armatei americane să închidă frontiera sudică!”, a mai precizat Donald Trump, potrivit Mediafax.ro.

Donald Trump a promis în campania electorală că va construi un zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, precizând că lucrările vor fi suportate de autorităţile mexicane. Administraţia din Mexic a anunţat că nu va plăti nimic pentru zidul de la frontieră.

 

Te-ar putea interesa și: