Conform sursei citate, în privinţa concediilor medicale se intenţionează creşterea limitei de vârstă de la 7 la 16 ani a copilului bolnav pentru care unul dintre părinţi poate beneficia de concediu medical, pentru anumite afecţiuni grave. 

"Lista acestor afecţiuni urmează a fi stabilită de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii în colaborare cu CNAS şi va cuprinde unele boli rare, afecţiuni oncologice, afecţiuni hemato-oncologice, unele afecţiuni neurologice, HIV/SIDA", precizează CNAS, citat de Agerpres. 

Totodată, pentru situaţiile în care părintele însoţeşte copilul la tratament într-o altă ţară, cu autorizarea prealabilă a Ministerului Sănătăţii sau a CNAS, cadru legal va fi modificat astfel încât certificatul de concediu medical pentru părintele însoţitor să poată fi eliberat, pe baza unor documente justificative, unei rude de gradul I sau unei persoane împuternicite în acest sens. "Atât documentele pe baza cărora se va elibera certificatul medical, cât şi certificatul medical vor putea fi transmise în format electronic sau pe suport de hârtie", susţine CNAS. 

Alte măsuri se referă la eliminarea avizului direcţiei sanitare publice pentru certificatele de concediu medical eliberate persoanelor care însoţesc copilul bolnav în străinătate, urmare a unei autorizări a Ministerului Sănătăţii de a efectua tratament medical. 

"Pentru persoanele care însoţesc copilul bolnav în străinătate, dacă durata de acordare a serviciilor medicale cuprinde perioade din două sau mai multe luni calendaristice, medicul curant va putea acorda certificatele de concediu medical, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, fie lunar, astfel încât asiguratul să poată primi cu regularitate indemnizaţia de concediu medical, fie la momentul întoarcerii acestuia în ţară, astfel cum este reglementat în prezent, respectiv în maxim 15 zile de la întoarcere", arată CNAS. 

De asemenea, certificatele de concedii medicale vor putea fi eliberate de către medici şi transmise către angajator fie pe suport de hârtie, fie în format electronic, în această din urmă situaţie certificatele de concedii medicale vor fi eliberate de medic şi transmise de acesta direct angajatorului în format electronic.

"Termenul de implementare a modificărilor legislative privind concediile medicale este trimestrul IV al acestui an", precizează CNAS. 

Alte măsuri propuse vizează simplificarea activităţii furnizorilor de servicii medicale în relaţia cu casa de asigurări de sănătate, prin utilizarea preponderent a metodelor electronice de transmitere a datelor. 

Totodată, potrivit CNAS, au fost propuse şi măsuri referitoare la aplicaţiile informatice prin care se urmăreşte: îmbunătăţirea procesului de eliberare a cardului european de asigurări sociale de sănătate şi a certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia, prin integrarea în modulul gestiune asiguraţi din aplicaţia informatică PIAS a modulului card european, dezvoltarea actualei aplicaţii informatice astfel încât asiguraţii/ neasiguraţii să o poată accesa pentru a se informa cu privire la categoria de asigurat, data înscrierii la medicul de familie, starea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi tipul de servicii medicale acordate în ultimele 12 luni şi numărul acestora, dar şi standardizarea formularisticii, astfel încât aceasta să fie gestionată numai în format electronic (cu excepţia documentele medico-legale, care este necesar să rămână pe suport de hârtie). 

"CNAS, împreună cu Ministerul Sănătăţii, sub autoritatea prim-ministrului Mihai Tudose, acţionează continuu pentru eliminarea birocraţiei. Pentru crearea unui sistem de sănătate modern şi performant, adaptat nevoilor populaţiei din România, cadrul de reglementare din domeniu trebuie consolidat şi raţionalizat, fiind necesară şi adoptarea unei noi legi a sănătăţii, în conformitate cu programul de guvernare", susţine preşedintele CNAS, Marian Burcea. 

Te-ar putea interesa și: