Chiar de ASTĂZI se aplică această LEGE! Toți conducătorii auto din România vor avea acest drept

Chiar de ASTĂZI se aplică această LEGE! Toți conducătorii auto din România vor avea acest drept
Publicat de Valentin Vioreanu la 24 august 2018, 22:21

Chiar de astăzi, amenzile contravenționale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal (în loc de 48 de ore).

Cu alte cuvinte, dacă agentul constatator vă aplică o amendă de 200 de lei, iar minimul prevăzut de lege este 100 de lei, dumneavoastră veți putea achita în termen de 15 zile calendaristice doar 50 de lei, se arată într-un anunț al MAI.

„Și tot de astăzi, amenzile nu mai pot fi achitate direct la polițist… eliminăm, astfel, orice schimb de bani între cetățean și polițist!,” scrie MAI pe Facebook.

De asemenea, MAI precizează că amenzile se pot plăti online la acest link.

 

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.