Potrivit juristului, legea prevede că amenzile contravenționale neachitate în termen de trei luni se majorează automat cu 30%. Iar după o perioadă de șase luni, se aplică o nouă creștere de 30%. În termen de 12 luni, amenda neachitată poate fi transformată într-o sancțiune penală. Sancțiune care, la rândul ei, ar putea fi înlocuită cu închisoarea după alte 60 de zile.
„În România constituțională, răspunderea penală – fie amendă, fie închisoare – nu poate fi atrasă decât pentru săvârșirea de infracțiuni”, explică Neacșu.
El atrage astfel atenția asupra unei contradicții fundamentale între lege și principiile statului de drept.
Neașcu critică noile taxe, impozite și amenzi
Juristul critică, de asemenea, prevederile legate de creanțele fiscale locale, adică taxe, impozite și amenzi. Legea permite cesionarea acestor creanțe către executori judecătorești sau firme private de recuperare, care le-ar putea trata ca „creanțe fiscale” și ar putea aplica o marjă de profit nelimitată.
Adrian Toni Neacșu subliniază în postarea sa pe pagina de Facebook că în realitate executorii judecătorești funcționează pe baza unor onorarii fixe și a cheltuielilor de executare, nu pe profit arbitrar. Ceea ce arată, în explicația oferită de jurist, o neînțelegere a legiuitorului: „Redactorul legii habar nu are că executorii judecătorești nu funcționează cu marje de profit”.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, România are una dintre cele mai ridicate rate de neîncasare a amenzilor contravenționale din Uniunea Europeană. În 2024, peste 70% din amenzile de circulație, de ordine publică sau legate de taxe locale nu au fost achitate în termenul legal. Autoritățile locale reclamă că lipsa unor mecanisme coercitive eficiente face ca sancțiunile să nu aibă efect real.
Problema amenzilor de circulație
O altă critică vizează sancțiunile pentru neplata amenzilor de circulație. Căci, potrivit noii legi, neplata unei amenzi ar putea duce la suspendarea automată a dreptului de a conduce, pe termen nelimitat, până la plata efectivă. Neacșu subliniază faptul că o astfel de măsură nu are precedent legal și nu prevede nicio cale de atac la instanță în caz de eroare. Astfel încât orice persoană care continuă să conducă ar putea fi considerată infractor.
„Orice amendă la regimul circulației, chiar și cea sancționată cu trei puncte de penalizare, nu implică suspendarea dreptului de a conduce”, a mai scris avocatul pe pagina sa de Facebook.
Criticile lui Adrian Toni Neacșu vin pe fondul unor tensiuni mai vechi legate de modul în care autoritățile locale aplică sancțiuni și taxe. Iar comentariile sale subliniază riscul ca legea să genereze efecte disproporționate sau neconstituționale asupra cetățenilor.
Textul integral al postării
„Prevederi aberante juridic și fasciste ca viziune în BoloLegea privind administrația locală:
– amenda contravențională neachitata in 3 luni duce la creșterea ei automată cu 30%.
-amenda contravențională neachitata in 6 luni duce la creșterea ei cu încă 30%.
-amenda neachitata in 12 luni duce la posibilitatea înlocuirii ei cu amenda penală (????), care la rândul ei poate fi înlocuită cu închisoarea penală după alte 60 de zile. În România constituțională răspunderea penală (amenda sau închisoare) nu poate fi atrasă decât pentru săvârșirea de infracțiuni.
– creanțele fiscale locale (taxe, impozite, amenzi), pot fi cesionate executorilor judecătorești sau recuperatorilor privați care le executa ca fiind chiar creanțe fiscale( ?????) si isi pot pune o marjă de profit (?????). Cât? Oricât vor, ca legea nu prevede. BoloRedactorul legii habar nu are ca executorii judecătorești nu funcționează cu marje de profit ci cu onorarii fixe si cheltuieli de executare.
– neplata amenzii contraventionale de circulație pe drumurile publice duce la suspendarea automata (????l) a dreptului de a conduce, pe termen nelimitat (????), adica până la plata efectivă. Orice amenda la regimul circulației, de exemplu si aceea sanctionata cu 3 puncte penalizare, nu cu suspendarea dreptului de a conduce. Nu exista cale de atac la instanta de judecată în caz de eroare, pur și simplu dacă continui să conduci săvârșești o infracțiune”, a scris Adrian Toni Neacșu pe pagina sa de socializare.